Medicii de familie ameninţă cu proteste

Ultima actualizare:

    Medicii de familie spun că, dacă se va aproba noul Contract cadru, pacienții vor deveni strict sursă de venit pentru unii
Medicii de familie spun că, dacă se va aproba noul Contract cadru, pacienții vor deveni strict sursă de venit pentru unii

Medicii de familie ameninţă cu proteste dacă nu va fi retras proiectul Contractului cadru privind acordarea asistenţei medicale, potrivit Mediafax. Aceștia susțin că, prin modificările propuse, Ministerul Sănătăţii şi CNAS promovează interesele unor firme din domeniul medical.

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să retragă proiectul de modificare a Contractului cadru afişat în 5 martie şi să îşi onoreze atribuţiile în domeniul sănătăţii publice.

„Medicii de familie vor decide foarte curând ce măsuri de protest vor adopta în faţa acestei realităţi, dacă toate încercările de mediere pe cale amiabilă vor eşua”, se arată într-un comunicat de presă al SNMF transmis, luni.

Medicii de familie susţin că pacienții sunt „mințiți” că au dreptul la „orice decide medicul”.

„În realitate, medicul este încorsetat în practica sa, este adesea penalizat pentru ce a oferit pacientului cu nevoi medicale reale, ceea ce afectează relaţiile fireşti medic-pacient. Aceasta este o practică uzuală a caselor de asigurări. Ştiu de exemplu pacienţii că, în caz de patologie multiplă, pot primi de la toţi medicii la un loc, maximum şapte medicamente pentru bolile cronice? Nu pe o reţetă, ci pe toate reţetele la un loc! Nu e normal ca asiguratorul (CNAS) să-şi asume şi să informeze asiguraţii plătitori?”, potrivit sursei citate.

SNMF acuză Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de promovare a intereselor unor societăţi comerciale din domeniul medical, „care au ca obiective majore generarea profitului şi mulţumirea acţionarilor”.

„Pacienţii devin strict surse de venit, sunt atraşi prin tehnici agresive de marketing şi stimularea fricii în fața bolii, pentru a cere şi consuma cât mai multe servicii medicale care uneori nu le sunt necesare. Planul de business al acestor societăţi comerciale «medicale» nu s-a mai putut baza în contextul crizei financiare doar pe abonamente şi pe serviciile retail, astfel încât au început în urmă cu câţiva ani să încheie contracte cu casele de asigurări pentru a folosi şi bugetul FNUASS”, susţin reprezentanţii SNMF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net