Medicul Adrian Marinescu, despre Alexandru Arșinel: "Este dovada că dacă mă vaccinez, nu voi face o formă severă"

Ultima actualizare:

    Medicul Adrian MarinescuSursă foto: Captură video
Medicul Adrian MarinescuSursă foto: Captură video

Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu, consideră că, în cazul actorului Alexandru Arşinel, faptul că fusese vaccinat l-a ajutat să nu dezvoltă o formă gravă de COVID-19.

Adrian Marinescu a afirmat, miercuri seară, în timpul unei intervenții teelefonice, că în cazul lui Alexandru Arşinel vaccinul l-a ajutat să nu facă o formă severă de COVID-19.

Vorbind despre actorul de comedie care se află internat de câteva zile, fiind depistat pozitiv pentru noul coronavirus, medicul a afirmat: "din punctul meu de vedere, este dovada că, în momentul în care mă vaccinez, şi dacă mă infectez, nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicaţii. Şi discutăm de persoane vulnerabile, şi vorbesc aici de vârstă, de boli cronice, care dacă s-ar infecta şi n-ar fi vaccinate ar avea din păcate o probabilitate mare să facă o formă severă, să-şi pună viaţa în pericol. Deci până la urmă vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta, dar şi dacă mă infectez ceea ce contează şi face diferenţa este că nu voi avea o formă severă. Cu cea mai mare probabilitate. Şi de fapt, acesta este obiectivul, a-i proteja pe cei vulnerabili. E un obiectiv individual pentru cel care e vulnerabil şi, bineînţeles, la nivel de masă, în momentul în care imunizarea este extinsă duce la ceea ce ne dorim, la întoarcerea la normalitate, atunci când se va atinge acel punct".


    Alexandru Arșinel, depistat cu o formă ușoară de coronavirus Sursă foto: Captură video
Alexandru Arșinel, depistat cu o formă ușoară de coronavirus Sursă foto: Captură video

Mai mult decât atât, medicul a dezvăluit că Alexandru Arșinel nu a avut nevoie de oxigen."Nu a avut nevoie (de oxigen - n.r.). Doamne ajută să fie în regulă (...) ce e important e ca în timpul cel mai scurt să se întoarcă la viaţa pe care o ştim noi toţi, cum e maestrul", a adăugat Marinescu.

În finalul intervenției telefonice, medicul a abordat subiecul imunității la nivel celular, care este obținută în urma  vaccinării. 

"Sigur că ne-am dori să fie un vaccin 100%. (..) şi dacă ne gândim la anumite sezoane când ne-am vaccinat antigripal, au fost momente când eficienţa era între 40% şi 60%, aici e un aspect, chiar în sezonul dinainte de pandemie, şi nu ne uitam la asta (...) Contează imunitatea pe care o obţin prin anticorpi - sigur, e importantă, toată lumea îşi măsoară titrul de anticorpi, spun eu că a ajuns să fie un sport naţional -, dar contează şi imunitatea la nivel de celule, vorbim de celule cu memorie în aşa fel încât, dacă m-am vaccinat şi vin din nou în contact cu virusul, voi fi protejat şi la nivel celular. Ceea ce înseamnă că imunitatea ar putea să ţină în mod clar mai mult decât ştiam la început - şase luni. Sunt studii care vorbesc de o perioadă chiar de un an", a detaliat Adrian Marinescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net