Medicul Adrian Marinescu: "Testarea anticorpilor a devenit sport naţional". Regulile de care trebuie să țineți cont

Ultima actualizare:

    Medicul Adrian MarinescuSursă foto: Captură video
Medicul Adrian MarinescuSursă foto: Captură video

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, a explicat care este frecvenţa cu care ar trebui să ne măsurăm anticorpii după ce am făcut rapelul cu vaccinul anti-Covid 19.

”Este clar că testarea anticorpilor a devenit un sport naţional şi că îl facem din păcate mult mai des decât ar trebui. Ar trebui ca această testare să aibă rolul de a ne orienta, dacă am trecut prin boală, dacă vrem să ştim că în urma vaccinării avem anticorpii protectori, sigur că putem face testarea, dar testarea la aproximativ o lună din momentul rapelului. Este important să ştim că în momentul în care facem testarea, ne interesează intervalul de referinţă de la fiecare laborator, pentru că lucrurile sunt diferte", a declarat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu.

Testarea corectă: la o lună de la rapel, apoi la 3-6 luni

"În momentul în care avem o valoare pozitivă, trebuie să luăm în calcul că ne interesează ce se va întâmpla în dinamică, adică, altfel spus, cât timp vor ţine aceşti anticorpi şi trebuie să luăm în calcul că ne interesează să fie o perioadă cât mai lungă, peste 6 luni, 12 luni, dacă vorbim de imunitatea prin anticorpi, ne interesează şi nivelul acestora. Este ştiut că în momentul în care am trecut prin boală şi ne-am şi vaccinat, este situaţia în care cei mai mulţi dintre noi avem un titru important de anticorpi, nu contează să facem o comparaţie decât în cazul aceluiaşi laborator, pentru că lucrurile pot să difere. Dacă vorbim despre anticorpii neutralizanţi anti-spike, contează să ne uităm la intervalul de referinţă pe care îl are acel laborator şi să luăm în calcul că ar fi bine să fie o valoare categoric mai mare faţă de ce înseamnă referinţă, nu este suficient să avem o valoare pozitivă, cu un nivel puţin mai mare faţă de ce dă laboratorul ca fiind pozitiv", a declarat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu. 

Persoanele care au făcut și rapelul se pot infecta într-un grad foarte mic

Dr.Adrian Marinescu precizează că persoanele care au făcut şi rapelul se pot infecta într-un grad foarte mic, însă sunt cazuri de infectare după prima doză, pentru că imunitatea nu este suficient dezvoltată  "Este un procent destul de mic, mai ales după rapel, într-adevăr se poate întâmpla când, imediat după prima administrare, când nu avem imunitate suficientă, să existe infectare, dar după rapel se întâmplă rar şi oricum majoritatea cazurilor, dacă nu toate, sunt forme uşoare de boală. Nu este corect să ne comparăm între noi anticorpii pe care îi avem. Fiecare are un status diferit, unii au trecut prin boală, unii s-au vaccinat, unii nu au reuşit încă, comparaţia o facem doar la nivel individual. Metodele folosite de laboratoare dau nişte valori aproximative, nu este o măsurătoare efectivă, e un nivel de orientare, nu absolut fix", a declarat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu. 

Citește și:

Cât timp ai anticorpi dacă ai avut Covid-19. Răspunsul Ministerului Sănătății

Începe testarea COVID în farmacii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net