Mesajul Patriarhiei Române după invalidarea referendumului
Referendumul din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei a fost invalidat, aproximativ 20% dintre cetăţenii cu drept de vot ieşind la urne. În urma invalidării acestuia, Patriarhia Română transmite un mesaj prin care îndeamnă românii la unitate spirituală şi la apărarea continuă a familiei şi a valorilor acesteia. În plus, reprezentanţii Patriarhiei mulţumesc celor patru milioane de cetăţeni români care au participat la vot.
Iată mesajul integral transmis de către Patriarhie. ”Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română şi-a împlinit misiunea ei civică şi morală în spaţiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot”, au transmis reprezentanţii Patriarhiei Române. Tot aceştia sunt de păerere că decizia românilor de a se prezenta sau nu la vot trebuie să fie una respectată de către toţi.
”Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român. În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine”, au mai transmis reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Digi24.
Secţiile de votare pentru referendumul privind redefinirea familiei s-au închis la ora 21,00, iar până la ora 19,00 au votat 18,87% dintre alegători, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC). Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 19,00 este de 3.450.189, dintre care în mediul urban au votat 1.705.558, iar în mediul rural - 1.744.631. În străinătate au votat 111.457 de cetăţeni. Dintre cei care au participat la referendum, 91, 61% au votat DA, iar 6,42% au votat NU.