Ministrul Educației, despre reîntoarcerea la școală din 8 februarie: "Vor sta doi elevi în bancă"

Ultima actualizare:

    Sorin Cîmpeanu a vorbit despre reîntoarcerea elevilor la școalăSursă foto: Arhivă Click!
Sorin Cîmpeanu a vorbit despre reîntoarcerea elevilor la școalăSursă foto: Arhivă Click!

Elevii de vor întoarce la școală începând cu data de 8 februare. În aceste condiții, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat care vor fi regulile în funcție de care se va desfășura activitatea didactică.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, câţi elevi vor avea voie într-o clasă, având în vedere că sunt clase supraaglomerate, cu peste 30 de elevi, şi cum vor putea învăţa aceştia. 

"S-a precizat încă din data de 15 ianuarie că se renunţă, atunci la nivel de propunere, acum la nivel de decizie, la acel scenariu hibrid care presupunea alternanţă cu prezenţă, prezenţă fizică şi prezenţă online. A fost un scenariu care s-a dovedit a fi foarte ineficient din perspectivă educaţională. A fost un scenariu care a determinat pierderi care acum trebuie compensate prin acest program naţional de acţiuni remediale. Deci, s-a renunţat”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Predarea online nu este exclusă

El a precizat că, deşi s-a renunţat la acest scenariu, sunt excepţii care vor duce la proces de învăţare sau predare online. 

 "Chiar dacă s-a renunţat ca variantă sistemică la acest scenariu, sunt cele cinci excepţii care vor conduce procesul de învăţare/predare în online. Elevii care au contraindicaţii medicale - şi aici un lucru foarte important, acei elevi au deja adeverinţe de la începutul primului semestru. Vom insista ca acele adeverinţe, pentru că sunt în acelaşi an şcolar, să fie luate în considerare şi să nu punem elevii pe drumuri pentru alte adeverinţe medicale care să ateste vulnerabilităţi ce îi împiedică să vină la şcoală cu prezenţa fizică. Este vorba de elevii care au aparţinători în familie cu aceste vulnerabilităţi, lucru ce îi împiedică să intre în colectivitate, este vorba de elevii care prezintă simptome specifice în anumite zile, caz în care nu este necesar să avem astfel de adeverinţe, se recomandă apăsat să nu intre în colectivitate. De asemenea, profesorii cu vulnerabilităţi medicale sunt nevoiţi să prezinte certificate care să ateste acest lucru de la un medic de medicina muncii şi profesorii care au simptome, la fel ca şi elevii, nu se vor prezenta în comunitate”, a detaliat Sorin Cîmpeanu, informează

În ce condiții acitivitatea didactică va fi suspendată 

El a precizat că, dacă vor fi bănci de doi elevi într-o şcoală, aceştia vor sta împreună şi accentul se va pune pe portul măştii şi pe aerisirea sălilor de clasă. El a declarat că la apariţia a două cazuri de COVID-19 într-o clasă, activitatea în acea clasă va fi suspendată 14 zile. De asemenea, la două cazuri de infectare la profesori într-o şcoală, este suspendată activitatea în unitatea de învăţământ timp de două săptămâni.

"90% din şcolile din România au bănci de doi elevi. Dacă sunt bănci de doi elevi, vor sta doi elevi în bancă, accentul se pune pe portul măştii. Este o condiţie determinantă. De asemenea, o altă măsură simplă, ce ţine de aerisirea, ventilaţia spaţiilor închise, sălilor de clasă”, a explicat ministrul Educaţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net