Ministrul Mediului a dat nas în nas cu ursul, într-o localitate din Covasna. Mesajul lui Tanczos Barna

Ultima actualizare:

    Tanczos Barna, ministrul Mediului
Tanczos Barna, ministrul Mediului

În plin scandal legat de cazurile în care oameni şi gospodării sunt atacate de urşi, ministrul Mediului Tanczos Barna a povestit luni că el însuşi s-a întâlnit cu ursul, într-o localitate din Covasna.

 „Azi dimineaţă în drum spre Bucureşti m-am întâlnit cu acest urs în localitatea Bixad, Covasna. Nu s-a speriat de maşini şi nici de oamenii trecători”, a scris ministrul pe Facebook. Tanczos Barna a oferit şi câteva detalii legate de proiectul de ordonanţă de urgenţă care a fost elaborat de minister şi care ar urma să reglementeze această problemă. „Conform proiectului de ordonanţă şi a procedurilor aferente, dacă «animalul a fost observat ocazional în intravilan» sau «animalul nu se retrage la observarea oamenilor», acest eveniment va putea fi clasificat cu risc redus şi se va putea interveni pe baza procedurii de intervenţie: prin îndepărtarea prin alungare din intravilanul localităţii”, a precizat oficialul, citat de hotnews.ro. 

El a publicat şi poze cu animalul care i-a ieşit în cale. Un bărbat a fost atacat de urs sâmbătă dimineaţă în comuna Tulgheş, pentru transportarea sa la spital fiind solicitat elicopterul SMURD, de la Târgu Mureş. Este vorba de un bărbat de 65 de ani, care a fost atacat chiar lângă locuinţă, a precizat Peter Szilard, managerul serviciului de ambulanţă Harghita. Bărbatul era ieşit să culeagă nişte ciuperci, a început să strige, iar aparţinătorii l-au auzit, a spus acesta. Acesta a fost salvat de fiul său, care a tras cu arma pentru a speria animalul, a spus Marcel Vancu, primarul localităţii Tulgheş.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Fontana di Trevi, foto Shutterstock jpg
cuptor cu microunde, foto shutterstock jpg
Regina Camilla, Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
Santa Maddalena, Italia, foto Shutterstock jpg
Nadya Grisczenkow, foto Instagram jpg
Cuplu - bagaje - aeroport- vacanta - turism - FOTO Shutterstock
tunel erdstall jpg
Calorifer shutterstock 2096791672B jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net