Mircea Băsescu, eliberat din arestul Poliţiei Capitalei

Ultima actualizare:

    Mircea Băsescu își ascunde de fiecare dată cătușele când iese din duba Poliției
Mircea Băsescu își ascunde de fiecare dată cătușele când iese din duba Poliției

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a ieşit miercuri din arestul Poliţiei Capitalei, fiind aşteptat de doi dintre avocaţii săi, cu care a plecat spre Constanţa, unde va sta în arest la domiciliu.

Fratele preşedintelui nu a făcut nicio declaraţie, după ce a ieşit pe poarta arestului Poliţiei Capitalei mergând direct la maşina unuia dintre avocaţii săi, cu care a plecat spre locuinţa sa din Constanţa. Curtea de Apel Constanţa a decis, miercuri, ca Mircea Băsescu, aflat în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpățână, judecat în același dosar, acesta fiind la Penitenciarul Poarta Albă, infomează mediafax.ro

Magistrații au mai dispus ca, pe durata măsurii arestului la domiciliu, atât Mircea Băsescu, cât și Marian Căpățână să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească fără permisiunea instanţei imobilul în care locuiesc, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați și să nu comunice unul cu celălalt, cu martorii din dosar sau cu membri ai familiilor acestora. De asemenea, instanța le-a atras atenţia celor doi inculpați că "în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor dispuse, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv".

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecați sub control judiciar sau în arest la domiciliu, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanță.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
soarece freepik jpg
pensionari  jpg
14062968 stonehenge 4614639 jpg
detector metale adobestock jpg
backpackerin marble 393357 jpg
bani buzunar istock jpg
Semenic  Foto Primaria Resita jpg
executie Ceausescu
image
image