Mircea Lucescu a petrecut în Rusia cu Ansamblul Ţara Vrancei. Tehnicianul a încins o horă
Faimosul antrenor al echipei FC Zenit Sankt Petresburg a petrecut româneşte de 1 Decembrie. Mircea Lucescu a dansat alături de români în Rusia şi s-a fotografiat cu cei prezenţi la sărbătoare.
Reputatul tehnician a sărbătorit Ziua Naţională a României la consulatul ţării noastre din Sankt Petersburg, oraş în care antrenează echipa de fotbal Zenit. Cel care ocupă banca formaţiei aflate pe locul doi în campionatul Rusiei s-a prins în dansurile româneşti oferite de Ansamblul Ţara Vrancei, invitat special de Vasile Soare, ambasadorul României în Federaţia Rusă.
"Surpriza serii"
“La 1 Decembrie 2016, am ajuns cu <<Caravana>> Ţara Vrancei din Focşani la Sankt Petersburg, pentru marcarea Zilei Naţionale a României, la fel cum am procedat şi anul trecut cu trupa Nightlosers”, a povestit, pe pagina sa de Facebook, diplomatul.
“Au participat mulţi români cu familiile – care lucrează la diverse companii multinaţionale în această regiune, studenţi şi doctoranzi, dar şi reprezentanţi ai comunităţii etnicilor români care trăiesc de mai multe decenii în Sankt Petersburg (originari din Basarabia, Transcarpatia, Bucovina de Nord). Ritmul dansurilor noastre, melodiile solistei Maria Murgoci, intervenţiile naistului Marian Bucur şi ale violonistului Andrei Ionaş, dar şi datinile de iarnă prezentate de membrii ansamblului au transformat recepţia într-o sărbătoare românească nemaipomenită pentru Sankt Petersburg. Surpriza serii a fost domnul Mircea Lucescu, antrenorul echipei de fotbal Zenit Sankt Petersburg, care a ţinut să sărbătorească alaturi de noi Ziua Naţională, gest pe care l-am apreciat nespus”, a completat ambasadorul.
Cel mai bun antrenor român s-a simţit excelent la petrecere, bucurându-se, împreună cu ceilalţi conaţionali invitaţi, de atmosfera de sărbătoare.