Mirel Palada va fi schimbat din funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului cu Corneliu Calotă

Ultima actualizare:

    Mirel Palada
Mirel Palada

Premierul Ponta a decis ca Mirel Palada, consilier pentru strategii guvernamentale, să nu mai îndeplinească şi funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului. În locul lui ar urma să fie desemnat un alt consilier al premierului, Corneliu Calotă, fost jurnalist la TVR, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Palada a fost numit în septembrie 2013 consilier pentru strategii guvernamentale al premierului, iar după o lună, în octombrie 2013, Victor Ponta anunţa că Palada a fost desemnat să îndeplinească „temporar” şi rolul de purtător de cuvânt al Guvernului, după ce fostul deţinător al acestei funcţii, Andrei Zaharescu, a fost numit consul general la Cape Town, Africa de Sud.

Potrivit surselor citate, Palada îşi va păstra funcţia de consilier pentru strategii guvernamentale al prim-ministrului Ponta.

Decizia premierului vine după ce în luna august Mirel Palada a avut pe pagina de Facebook o postare cu următorul conţinut:

„Cum apare câte un subiect politic care învârtoşează spiritul bejboinic în opinanţi, de zici că-i catastrofă şi dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiţi de pe lista mea care îşi fac seppuku comunicaţional şi trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi”.

Ulterior, postarea de pe contul de Facebook al lui Palada a fost ştearsă, dar deja existau numeroase reacţii ale jurnaliștilor, dar şi din partea unor partide de opoziţie.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 18 august, că i-a transmis purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, că nu e de acord cu modul în care se exprimă şi că acesta urmează să decidă dacă respectă standardele şi rămâne în Executiv.

Palada şi-a prezentat, în 19 august, „scuzele publice celor care s-au simţit ofensaţi de maniera” în care s-a exprimat „pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnalişti”.

Răspunsul lui Mirel Palada a venit după ce Clubul Român de Presă i-a solicitat premierului Victor Ponta ca purtătorul său de cuvânt să prezinte scuze publice ca urmare a postării de pe Facebook ofensatoare la adresa jurnaliştilor.

Prezentarea de scuze publice de către Mirel Palada „este un gest necesar”, limbajul său la adresa jurnaliştilor fiind „inadecvat poziţiei şi responsabilităţilor sale publice”, se spunea într-o scrisoare trimisă, pe 19 august, premierului Victor Ponta, de Clubul Român de Presă (CRP).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net