Moţiunea împotriva lui Florin Cîţu a trecut: «Dacă PNL îmi cere demisia, îmi dau demisia»

Ultima actualizare:

    Florin Cîţu
Florin Cîţu

Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Florin Cîţu, în care PSD cerea demisia acestuia, a fost adoptată luni de Senat. După vot, ministrul Câţu a declarat că dacă PNL îi cere demisia, îşi dă demisia, dar în opinia sa, moşiunea ”nu a venit cu nimic serios”.

În favoarea moţiunii iniţiate de PSD s-au pronunaţat 59 de senatori.

”Domnule Cîţu, domnule Orban, nu este o greşeală să vă recunoaşteţi limitele. Din contră, de cele mai multe ori, este nevoie de acea doză de onestitate cu privire la greşelile din trecut şi la neliniştile şi hazardul prezentului. Aceasta nu va ştirbi cu nimic din ceea ce este „smart” sau ”bright” în fiecare dintre dumneavoastră, dar vă va aşeza, la un moment dat, acolo unde vă este locul, dincolo de tendinţa, poate firească, de a încerca să înaintaţi pe scara ierarhiei până la limita de incompetenţă, parafrazând principiul enunţat de Peter. Şi atunci, domnule Cîţu, domnule Orban, vom prefera să vă daţi o demisie demnă în acest moment, unei demiteri ruşinoase mai târziu! Sunteţi o echipă şi puteţi face asta împreună, dacă vă lipseşte curajul individual”, se arăta în textul moţiunii.

Ludovic Orban, mulţumit de Cîţu

Premierul Ludovic Orban spune, după ce moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, a trecut, că este "foarte mulţumit" de colaborarea cu acesta şi că nu are de gând, "sub nicio formă" să ia vreo decizie legată de acesta.

"(...) În ceea ce mă priveşte pe mine, sunt foarte mulţumit de colaborarea cu ministrul Finanţelor şi sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnul ministru", a afirmat, luni seară, Ludovic Orban.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net