N-ai cauciucuri de iarnă? Primeşti până la 1.800 de lei amendă
Vine frigul! Meteorologii anunţă temperaturi scăzute în toată ţara, iar la munte vom avea parte de primele ninsori. Dacă vei circula cu maşina pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă şi polei, vei fi obligat să ai cauciucuri de iarnă. În caz contrar, rişti amenzi de până la 1.800 de lei şi vei rămâne şi fără certificatul de înmatriculare. Uite ce trebuie să ştii despre echiparea maşinii pentru sezonul rece.
Când se montează cauciucurile?
Legea a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011, însă cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu această dată. La fel de bine, poate să ningă în octombrie sau chiar aprilie. Deci, atenţie! Dacă în această lună pleci la munte, iar în zonele prin care circuli este zăpadă, gheaţă sau polei, atunci ai nevoie de anvelope de iarnă. De asemenea, dacă în luna ianuarie, în oraş este uscat, poţi merge cu cauciucurile de vară fără să fii oprit de poliţie. Însă, dacă dimineaţa, când pleci cu maşina la serviciu, asfaltul este curat, iar după amiază, când te întorci acasă, începe să ningă, va trebui să-ţi laşi autoturismul în parcarea de la locul de muncă.
Care sunt pneurile acceptate de lege?
- Anvelopele de iarnă - sunt acceptate anvelopele de iarnă care au inscripţionate iniţialele M+S, M/S, M-S, M&S şi simbolurile fulg de nea şi creastă montană. Acestea sunt pneuri cu care poţi circula în siguranţă în zone foarte înzăpezite, în condiţii meteo extreme.
- Anvelopele all season - sunt acceptate pneurile all season care au inscripţionate iniţialele M+S, M/S, M-S, M&S. Unele cauciucuri, în funcţie de producătorul lor, pot avea inscripţionate, pe lângă aceste iniţiale, şi simboluri pentru soare, picături de ploaie şi noroi.
Cât dai pentru montaj?
Există firme care îţi oferă montarea anvelopelor de iarnă şi depozitarea celor de vară gratuit dacă achiziţionezi de la ele cauciucurile pentru sezonul rece. În general însă, preţurile se încadrează între 49 lei şi 100 lei cu tot cu echilibrarea roţilor.
Primat Gold: 25 lei/roată; Auto Variant: 49 lei/4 anvelope; Şama Service: 100 lei/4 anvelope; Ager Prest Serv – 50 lei (jante tablă), 60 lei (jante aliaj)/4 anvelope; Meridian Auto – 15 lei/anvelopă.
Faci accident? Casco nu te despăgubeşte!
Dacă afară sunt condiţii de iarnă, iar tu circuli cu anvelope de vară şi faci accident, află că, în general, firmele de asigurări nu despăgubesc daunele pe Casco. Groupama Asigurări, Omniasig sau Astra Asigurări se numără printre companiile de asigurări care refuză plata în cazul în care se dovedeşte că incidentul rutier s-a produs din cauza faptului că vehiculul asigurat implicat nu era dotat cu anvelope de iarnă.
Amenzile, între 810 şi 1.800 de lei
Conducerea autoturismului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, polei sau gheaţă fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă constituie contravenţie. Şoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare, dar şi să plătească între 9-20 puncte amendă, o sumă care se încadrează între 810 şi 1800 lei. La reţinerea certificatului de înmatriculare, poliţistul rutier eliberează conducatorului auto o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
Cum să cumperi cele mai bune anvelope?
- Anvelopele de iarnă se aleg în funţie de cum ai de gând să utilizezi maşina: cât de des vei circula, câţi kilometri vei face cu aproximaţie, cât de bune vor fi drumurile.
- Achiziţionarea unor anvelope second hand presupune asumarea unui mare risc. Acestea este posibil să fi fost expuse unei exploatări, întreţineri sau depozitări improprii sau este posibil să fi suferit diverse deteriorări.
- Citeşte cartea tehnică a maşinii pentru a afla ce tip de pneuri trebuie să alegi.
Uite cât costă anvelopele noi!
Anvelope.ro
- Anvelopă iarnă Sunny, SN 3830 235/60 R 16 100 h – 299 lei
- Anvelopă iarnă Riken Snow Time B2 225/50 R 17 94 H – 306 lei
- Anvelopă Nexen Winguard Snow G 195/65 R 15 – 189 lei
Anveloshop.ro
- Anvelopă iarnă Dunlop SP Winter Sport 4 D – 269,90 lei
- Anvelopă Goodyear Ultragrip 9 – 239,90 lei
- Anvelopă Continental Conti Winter Contact – 239,90 lei
Automarket.ro
- Anvelopă Riken Snowtime MS 145/70 R 13 71 Q – 116,94 lei
- Anvelopă Nankang SV 2 145/70 R 12 69 T – 122,30 lei
- Anvelopă Debica Frigo S 30 MS 135/80 R 12 68 T – 125,93 lei
Vadrexim.ro
- Anvelopă Bridgestone 145/65 R 15 – 343 lei
- Anvelopă Falken 145/65 R 15 – 189 lei
- Anvelopă Hankook 135/80 R 13 – 162 lei
Temperaturile scad cu până la 20 de grade
Pregătiți-vă pentru temperaturi de iarnă! La Suceava, sâmbătă la prânz vor fi 0˚C și sub -10˚C noaptea. Două cicloane se întâlnesc pe teritoriul țării noastre: unul vine dinspre Europa și aduce ploi, altul vine de la Polul Nord. Vremea va deveni extrem de rece, cu până la 20˚C diferență față de săptămâna trecută. De la 27˚C la începutul lunii, sâmbătă vor fi 0˚C la prânz în nordul Moldovei și 5˚C în Capitală. Noaptea, valorile vor fi foarte scăzute, între 0˚ și -10 ˚C. La munte, vom avea lapoviță și ninsoare. Meteorologii ANM spun că frigul se va menține și la începutul lunii noiembrie. (Marina Dohi)