Nadia şi-a condus tatăl pe ultimul drum

Ultima actualizare:
Înmormântarea  a avut loc la Oneşti (fotografii: Olimpia Marcoci)
Înmormântarea a avut loc la Oneşti (fotografii: Olimpia Marcoci)

Gheorghe Comăneci (77 de ani), tatăl Nadiei, a fost condus sâmbătă pe ultimul drum de familie, prieteni şi apropiaţi. Peste 1.500 de oameni au ţinut să-şi ia rămas bun de la tatăl gimnastei.

Slujba de înmormântare a început exact la ora 12.00, aşa cum anunţase familia. O mare de oameni a luat cu asalt biserica Sfântul Neculai din Oneşti şi au însoţit cortegiul funerar până la cimitir.

Nadia Comăneci, care a plâns pe tot parcursul slujbei, a mers la cimitir la braţ cu mama ei, Ştefania, prima soţie a defunctului, venită tocmai de la Bucureşti.

La înmormântare a participat  şi prima soţie a defunctului,  Ştefania, mama gimnastei
La înmormântare a participat şi prima soţie a defunctului, Ştefania, mama gimnastei

La căpătâiul lui Gheorghe Comăneci s-a aflat şi actuala soţie, Elena, şi fratele Nadiei, Adrian. Procesiunea religioasă de înmormântare a fost condusă de un sobor format din nouă preoţi.

Printre cei prezenţi la înmormântare s-au aflat şi Ion Badea - preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, şi omul de afaceri Gigi Neţoiu.

La înmormântare a participat şi prima soţie a defunctului, Ştefania, mama gimnastei


    La înmormântare a participat  şi prima soţie a defunctului,  Ştefania, mama gimnastei
La înmormântare a participat şi prima soţie a defunctului, Ştefania, mama gimnastei

Totodată, jerbe şi coroane au fost depuse de zeci de cluburi sportive din ţară şi autorităţi locale şi judeţene, dar şi de oameni de afaceri.

Cu puţin timp înainte de ora 14.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Comăneci a fost coborât în groapă.

După înmormântare, familia a oferit o masă la restaurantul Trotuş din Oneşti.

Mai citeşte:

Nadia Comăneci, în doliu după tatăl său: «E un moment deosebit de greu»

Nadia Comăneci va primi cheia oraşului Acapulco

Nadia Comăneci: «Fiul meu nu vrea să vorbească româneşte»



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sherrie james captura video jpg
apa carbogazoasa, foto shutterstock jpg
index webp
alcool pexels jpeg
masini politie facebook jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
Captura de ecran din 2026 03 04 la 11 07 23 png
Clădire distrusă de o rachetă lansată din Iran în Tel Aviv, Israel FOTO Profimedia
image
image