Nava asta de luptă ar putea fi construită în România

Ultima actualizare:

    Reporterul Click! a fost pe şantierele navale din Italia ale celor de la Fincantieri să vadă cum se fabrică corvetele şi fregatele militare
Reporterul Click! a fost pe şantierele navale din Italia ale celor de la Fincantieri să vadă cum se fabrică corvetele şi fregatele militare

Şantierele VARD Tulcea şi Brăila, acolo unde lucrează 5.000 de români, ar putea produce cele patru corvete multirol dacă italienii de la Fincantieri vor câştiga, în toamnă, licitaţia organizată de statul român. Producătorul va avea misiunea de a construi prima corvetă în 3 ani de la semnarea contractului, iar următoarele trei în maximum 7 ani.

În cursa pentru contractul de 1,6 miliarde de euro pentru cele patru corvete multirol pus la bătaie de autorităţile noastre mai sunt francezii de la Naval, care s-au asociat cu şantierul din Constanţa, olandezii de la Damen, care sunt într-un proces de asociere cu statul român la şantierul naval din Mangalia şi deţin deja şantierul din Galaţi şi nemţii de la ThyssenKrupp.Cele mai mari şanse de a se califica în finala licitaţiei pentru cele patru corvete multirol le au olandezii de la Damen şi italienii de la Fincantieri. Statul român va anunţa care sunt cele două mari companii care se vor lupta să pună mâna pe contractul pentru construcţia de corvete în data de 13 august.

Angelo Fusco, vicepreşedintele executiv al unităţii navale Fincantieri, a oferit câteva detalii pentru presa din România despre modelul de corvetă care ar putea fi construit la şantierele navale din Tulcea şi Brăila. „Am livrat corvetele din clasa Abu Dhabi pentru Emiratele Arabe Unite dotate cu două tunuri de atac foarte rapide.

Nu vă putem da foarte multe detalii despre licitaţia la care participăm în România, însă puteţi considera că intenţia noastră este în această direcţie. Corvetele pentru România vor avea toate avantajele pe care le are corveta din clasa Abu Dhabi”, a spus oficialul de la Fincantieri.

Varianta românească va fi una îmbunătăţită. Va avea două hangare pentru două elicoptere şi un detector de submarine.  Acest tip de corvete foloseşte tehnologie de ultimă generaţie, nu sunt detectate de radar şi vor fi folosite în misiuni de supraveghere şi patrulare.

simeon stalpnicul png

De asemenea, pot fi implicate şi în misiuni pentru a intercepta submarine sau avioane de luptă şi pot să schimbe date tactice în timp real cu alte nave de luptă, cu elicoptere sau cu baze militare de la ţărm.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net