Ne-am dat peste cap în mall!
Senzaţii tari la mall! Cu 25 de lei am trăit unele dintre cele mai „nebuneşti" momente din viaţa mea. Pentru 90 de secunde am reuşit să „zbor" cu 45 de kilometri la oră, în primul trenuleţ de mare viteză deschis de curând într-un mall bucureştean.
AFI Palace Cotroceni, etajul I, parcul de distracţii Zorky's Planet. Aici, de trei zile, se află cea mai nouă distracţie din Capitală: primul roller coaster care funcţionează înăuntrul unei clădiri (indoor) din Europa de Est.
Pe cât de ciudat mi s-a părut să aud în mall ţipetele celor aflaţi în trenuleţul suspendat, pe atât de nerăbdător eram să-l încerc. Trenuleţul "nebun" are 16 locuri şi parcurge traseul de 140 de metri lungime într-un minut şi jumătate, atingând o viteză maximă de 45 de kilometri pe oră. Asta spune comunicatul de presă.
Cu aceste cifre în minte, am urcat şi eu la bord, curios să văd cum e să "zbori" prin mall. N-am apucat să mă bucur prea mult de priveliştea din jur, că m-am şi trezit în picaj, de parcă aş fi fost într-un lift ce a rămas fără cabluri.
Deşi scurte, de numai 90 de secunde, cele trei ture cu roller coaster-ul în mall oferă momente de senzaţie adevărată
Senzaţia că, din moment în moment, mă voi trezi aruncat în vitrinele magazinelor de jucării de pe etajul I, era reală. Deja mă aflu la zece metri deasupra clienţilor ce ies din hypermarket-ul "Real" şi toată lumea parcă se zgâieşte numai la mine.
La a doua curbă, mult mai largă şi mai agresivă decât precedenta, simţeam că zbor. Abia aici stomacul îşi face curaj şi dă să urce înspre gâtlej. Însă nu apucă să o facă. Cele 90 de secunde sunt gata şi, astfel, cursa se sfârşeşte. Păcat, aş fi vrut mai mult.
Cel mai mare roller coaster, pe Bd. Timişoara
Cel mai mare roller coaster din România a fost inaugurat anul acesta şi se află în „Terra Park", pe Bulevardul Timişoara. Potrivit descrierii de pe site-ul parcului de distracţii, o călătorie „prin Siberia nu e niciodată floare la ureche. Nici măcar cu Trans-Siberian Express. Aşa că nu-ţi cumpăra reviste sau bombonele. Drumul nu este nici pe departe drept, iar efectul călătoriei se compară cu cel puţin trei păhărele de votcă".
O intrare în parc vă costă 2 lei, iar dacă doriţi să încercaţi şi atracţiile existente trebuie să achiziţionaţi un card pentru suma minimă de 50 de lei, ce reprezintă 50 de puncte Terra Park. O călătorie cu roller coaster-ul costă 12 puncte, de luni până vineri, şi 15 puncte, în weekend şi zilele festive.
Click! spune
Preţ: 25 de lei/3 ture (copiii cu înălţimea între 1 m şi 1,25 m trebuie să fie însoţiţi de un adult care nu trebuie să achite bilet)Capacitate: 16 locuriLungime traseu: 140 m Viteză maximă: 45 km/orăGreutate: 40 de toneCost montare şi achiziţionare: 750.000 de euro