Noi detalii despre moartea fulgerătoare a doctoriței de 37 de ani, Ștefania Szabo. ITM s-a autosesizat

Ultima actualizare:

Apar noi informații în cazul morții fulgerătoare a doctoriței Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău. Medicul, în vârstă de 37 de ani, a fost descoperit fără viață în camera de gardă, marți dimineață, cu puțin timp înainte de ieșirea din gardă.

Ștefania Szabo era medic chirurg și directorul medical al Spitalului Județean Buzău. Foto: Facebook
Ștefania Szabo era medic chirurg și directorul medical al Spitalului Județean Buzău. Foto: Facebook

Tragedia a fost descoperită de un coleg, alertat după ce alarma telefonului doctoriței nu se mai oprea. Poliția și Inspectoratul Teritorial de Muncă s-au autosesizat, declanșând anchete pentru a stabili cauzele decesului.

Ancheta privind decesul directorei medicale. „Orice zi era foarte încărcată”

Moartea Ștefaniei Szabo a provocat o undă de șoc printre colegii ei de la Spitalul Județean Buzău, cel mai mare din județ, unde doctorița de 37 de ani lucra de aproximativ 5 ani.

Tânăra chirurg își începuse garda luni dimineață, iar marți urma să iasă la ora 08.00.

Potrivit conducerii spitalului, tragedia ar fi fost descoperită de un coleg.

„Astăzi, de dimineaţă, la ora 6 fără câteva minute, am fost apelat de unul dintre medicii spitalului, care m-a informat că, în camera de gardă, a fost găsită decedată colega noastră, Ştefania Szabo. Nu ştim nici cauzele, nici motivele pentru care s-a ajuns la această situaţie. Ieri, lucrurile şi atitudinea ei erau normale”, a declarat managerul SJU Buzău, Sorin Pătraşcu, citat de News.ro.

Managerul a explicat că alarma telefonului nu se mai oprea, iar un angajat al secției a intrat să verifice ce se întâmplă, moment în care medicul a fost găsit fără suflare.

Ultimul consult efectuat de medicul chirurg Ștefania Szabo ar fi avut loc în jurul orei 12–12:30 noaptea.

„Doamna doctor era în timpul activităţii azi-noapte, apoi a intrat de gardă şi urma să iasă dimineaţă, la ora 8.

Era un medic dedicat, cu minimum şapte gărzi pe lună, pe lângă activitatea de pe secţie şi cea medicală din cadrul spitalului. Orice zi era foarte încărcată”, a mai spus managerul instituției.

Poliția și ITM lucrează împreună pentru a afla dacă suprasolicitarea ar putea fi un factor al tragediei.

Rezultatele medico-legale și analiza activității din spital vor fi cruciale pentru stabilirea adevărului.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cafenea Sursa  Freepik com jpg
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net