Noua listă cu datornicii mari la Fisc. Au datorii de 3,8 miliarde lei

Ultima actualizare:

    Pe primul loc în lista datornicilor la ANAF se află compania care deține Rompetrol
Pe primul loc în lista datornicilor la ANAF se află compania care deține Rompetrol

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat, luni, o nouă listă a datornicilor mari la bugetele statului, care include 127 de companii. Acestea au datorii totale de 3,78 miliarde lei (846 milioane euro) la jumătatea acestui an. Faţă de lista anterioară a marilor datornici, numărul de companii a scăzut, dar s-au mărit datoriile totale.

Anterior, ANAF a schimbat regulile de publicare a listelor datornicilor la buget, precizând că în următoarele liste care vor fi publicate pentru trimestrul al doilea al acestui an va elimina persoanele fizice şi firmele ale căror datorii la stat sunt mai mici sau egale cu sumele pe care trebuie să le primească de la stat.

Astfel, cel mai mare datornic la stat este compania Oilfield Exploration Business Solutions SRL - controlată de kazahii de la KazMunayGas, care deţine Rompetrol - cu datorii totale la 30 iunie de 919,1 milioane lei (203,3 milioane euro), din care aproape toate sunt către bugetul de stat.

ANAF a publicat datoriile separat pentru cele patru mari bugete: bugetul de stat, bugetul de pensii, bugetul pentru şomaj şi bugetul de sănătate.

Pe locurile următoare pe lista datornicilor se află compania de stat aflată în insolvenţă Complexul Energetic Hunedoara, cu datori totale de 510,7 milioane lei (113 milioane euro), European Food, companie controlată de fraţii Micula (400,6 milioane lei), Societatea Română de Televiziune (375 milioane lei), firma de pariuri Public Games, aflată în faliment (133 milioane lei) şi Grup Servicii Petroliere, firmă controlată de Gabriel Comănescu (131,5 milioane lei).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
mana maicii domnului jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net