Numărul maxim de participanți la nunți și botezuri în spații închise crește la 200 de persoane
Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie. Documentul conține noi prevederi în ceea ce privește organizarea nunților și a botezurilor.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de miercuri, Hotărârea numărul 38, prin care a propus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
De asemenea, prin aceeaşi Hotărâre au fost propuse modificări privind unele măsuri adoptate pentru gestionarea situaţiei create de pandemia de SARS-COV-2.
200 de persoane vor putea participa la nunți și botezuri
Printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om.
50% din capacitatea tribunelor va fi ocupată în optimile Campionatului European de Fotbal
Mai mult decât atât, pe 28 iunie, în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor, a adăugat premierul Florin Cîțu.
Aplicarea măsurii carantinei cu privire la cetăţenii străini şi apatrizi care sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se va face în funcţie de încadrarea ţărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic.