Nuntă regală în „Casa Diavolului”. Zece lucruri inedite despre Casino Sinaia

Ultima actualizare:

    Alina Binder și Prințul Nicolae se vor căsători, la 30 septembrie, iar petrecerea va avea loc la Casino Sinaia
Alina Binder și Prințul Nicolae se vor căsători, la 30 septembrie, iar petrecerea va avea loc la Casino Sinaia

În mai puțin de două săptămâni, Prințul Nicolae și logodnica sa, Alina Binder, își vor uni destinele, la Sinaia. După cununia religioasă, mirii și invitații lor vor petrece în cea mai mare sală a vestitului Casino Sinaia. Click! vă spune de ce clădirea a fost numită „Casa Diavolului” și cum se distrau pe vremuri acolo oamenii înstăriți.

Casino Sinaia va găzdui, în 30 septembrie, nunta nepotului Regelui Mihai, Nicolae (32 de ani), și a logodnicei sale, Alina Binder (30 de ani). Deja, se fac pregătiri pentru ineditul eveniment, la care vor participa în jur de 300 de invitați din țară, dar și de peste hotare. Din păcate, nu și familia lui Nicolae, respectiv mama sa, Custodele Coroanei Margareta și celelalte principese.

Cununia religioasă va avea loc la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, apoi invitații vor fi așteptați într-una din cele mai frumoase clădiri a orașului regal, respectiv Casino Sinaia.

Așa arată acum Casino Sinaia
Așa arată acum Casino Sinaia

Casino-ul din Sinaia este amplasat în partea nordică a parcului „Dimitrie Ghica” din staţiune şi a fost ridicat pe locul unde se afla cândva vila Ghica, prima vilă a staţiunii, înălţată de prinţul Dimitrie Ghica. Contextul în care a fost ridicat are legătură cu ridicarea Castelului Peleş de către Regele Carol I şi dorinţa personalităţilor vremii de a fi aproape de Familia Regală. Protipendada epocii a ridicat numeroase vile şi case de vacanţă în Sinaia, iar construcţia Casino-ului a venit ca o urmare firească pentru distrarea acestora.

Casino Sinaia, pe vremea regelui
Casino Sinaia, pe vremea regelui

Frumoasa clădire, construită din iniţiativa lui Carol I, a fost terminată într-un timp record, aproximativ șapte luni, între 1912 și 1913, în acelaşi an cu Hotelul Palace, după planurile arhitectului Petre Antonescu, potrivit istoriei oficiale.

Sunt şi variante care citează presa vremii şi care vorbesc despre faptul că impunătorul imobil a fost gata în anul 1912. Cert este că petrecerea de inaugurare a avut loc în 1913.

Petrecerea de nuntă a Prințului Nicolae și a Alinei Binder va avea loc în Sala Oglinzilor
Petrecerea de nuntă a Prințului Nicolae și a Alinei Binder va avea loc în Sala Oglinzilor

Iată care sunt cele zece lucruri inedite despre Casino Sinaia!

1. Casino-ul din Sinaia l-a avut ca principal acţionar pe baronul de Marçay, investitor şi la cazinoul din Monte Carlo. Este motivul pentru care s-a speculat că această clădire ar fi copia fidelă a edificiului francez. În realitate însă, potrivit ghizilor de la Casino Sinaia, există doar câteva elemente de arhitectură interioară care ar putea confirma asemănarea dintre cele două cazinouri. Lista acţionarilor cuprindea Eforia Spitalelor Civile, Primăria Sinaia, baronii francezi Edmond, Edgar şi Iv de Marcay- acţionari şi la cazinourile din Nisa şi Monte Carlo, dar şi politicieni şi mari latifundiari români, precum Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul şi Nicolae Lahovary.

2. Inaugurarea Casino-ului, în 1913, a fost un eveniment extrem de important. Dramaturgul Alexandru Davilla (atunci şi director al Teatrului din Bucureşti) a prezentat pe marea scenă a Casino-ului un spectacol de înaltă ţinută, la care au asistat Familia Regală şi Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al ţării. Memorabila seară a continuat cu un concert sensibil susţinut de George Enescu şi s-a încheiat cu focuri de artificii.

Așa arăta pe vremuri Sala Oglinzilor
Așa arăta pe vremuri Sala Oglinzilor

3. Veştile despre inaugurarea luxosului Casino din staţiunea reşedinţă de vară a Casei Regale a României s-au răspândit rapid şi au ţinut capul de afiş al ziarelor din Europa, mai ales că, la două zile de la inaugurare, fraţii Loebel s-au sinucis după ce şi-au pierdut întreaga avere la Casino. Noua destinaţie va deveni în scurt timp atracţia irezistibilă a staţiunii şi o importantă sursă de venituri pentru acţionarii săi.

4. Chiar dacă şi-a dorit un Casino spectaculos şi elegant, care să rivalizeze cu edificii similare din Europa, Regele Carol I era nemulţumit şi îngrijorat de sumele mari care se joacă la Sinaia. Baronii de Marçay au „contracarat“ cu donaţii pentru văduve şi orfanii de război, astfel că regele a devenit mai indulgent cu activitatea de la Casino.

5. Weekend-urile la Casino atrăgeau protipendada pentru ruletă, jocuri de cărţi (baccara, braziliană), rummy, şah, table şi ţintar. „Slujitorii viciului” coborau din „trenul de plăcere” Bucureşti-Sinaia care circula sâmbăta şi duminica. Trenul ajungea în Sinaia la 16.30, iar la ora 17.00, Casino-ul îşi deschidea porţile. Fluxul jucătorilor din acea perioadă este de neimaginat pentru zilele noastre, acest „magnet social” găzduind, în fiecare zi de joc, cel puţin 800 de persoane.

6. La cele 13 mese din marea Sală a Oglinzilor (sala în care va avea loc petrecerea de nuntă a Prințului Nicolae și pe care oricine o poate închiria contra sumei de 2.500 de euro) luminate de candelabre de cristal, se desfăşurau jocurile de ruletă, iar în Sala Ovală, chemin-de-fer (un fel de baccara). În Sala Baccara erau amplasate mesele pentru jocurile de cărţi. Acolo se juca Black Jack, Poker şi Baccara. Printr-o uşă glasvand pătrundeau acordurile orchestrei de jazz din barul-restaurant, unde se făcea consumaţie şi se dansa. Sala mai mică, “la salle privée”, avea numai două mese la care miza minimă era de cinci ori mai mare decât în alte săli.

Unii clienți veneau la Casino Sinaia cu automobilul personal, însă, cei mai mulți ajungeau aici cu „trenurile plăcerii”
Unii clienți veneau la Casino Sinaia cu automobilul personal, însă, cei mai mulți ajungeau aici cu „trenurile plăcerii”

7. Se spune că, înainte de a pătrunde în Casino, jucătorii, încrezători în şansele unor câştiguri însemnate, aruncau arginţi în fântâna arteziană din apropierea clădirii. Odată intraţi în cazinou însă, erau repede seduşi de beţia jocului şi pierdeau sume importante de bani; apoi, luau împrumuturi cu dobânzi uriaşe, iscăleau poliţe ce valorau o avere şi, de parcă totul s-ar fi rezumat doar la câştig, femeile îşi jucau chiar şi bijuteriile, perlele, blănurile de lux, iar bărbaţii, ceasurile cu lanţ de aur. În perioada interbelică, Casino-ul dobândeşte renumele de „Casa Diavolului“.

8. La doi paşi de Casino se afla, la acea vreme, cel mai original bazar al staţiunii. Cu turban roşu-vișiniu şi şalvari de mătase, turcul Hagi Benlian sau Benli, cum îl ştia toata lumea, momea trecătorii cu tot felul de podoabe orientale: argint filigranat, încrustaţii în metal, obiecte de jad, chihlimbar, sidef, corali, mărgean; dulciuri ca la Istanbul: bomboneturi, siropuri, sugiuc, rahat, nuga, susan, baclavale, pistil de caise, dulceţuri şi serbeturi; tutun sau ţigarete şi cafea. „Benli ştia să şi ghicească. Îşi alegea din cliente o cucoană, făcându-i un semn discret să-şi întoarcă ceaşca de cafea, după care venea personal cu tava să adune ceştile. La plecare, curioasa afla de la turc 2-3 numere (din cele de la 1 la 9) pentru care femeia îi strecura în palmă, tot discret, câţiva poli. Apoi fugea la „ruletă” să-şi încerce norocul” (Gh. Nistorescu, în „Din plaiul Prahovei la Sinaia”).

Sala de teatru a cazinoului
Sala de teatru a cazinoului

9. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Comisia Ministerială pentru Redresare Economică şi Stabilizare Monetară a decis trecerea unor obiective, printre care şi Casino-ul din Sinaia, din proprietatea Eforiei Spitalelor Civile în proprietatea statului. Casino-ul, ca loc de desfăşurare a jocurilor de noroc, va fi închis, spaţiul fiind folosit câtva timp de Societatea de Cruce Roşie pentru îndeplinirea unor scopuri umanitare. În anii următori, după importante reparaţii şi adaptări, Casino-ul a devenit Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia. Având acum un alt profil, clădirea va adăposti biblioteca oraşului, diverse cercuri artistice şi va fi gazda a numeroase manifestări culturale, printre care: spectacole de teatru, folclor, concerte. În anul 1978, Casino-ul a fost destinat unor activităţi de protocol; în februarie 1990, a fost transmis Ministerului Culturii, iar după câteva zile, Ministerului Turismului. Ulterior, în 1995, cazinoul a trecut în Administraţia Protocolului de Stat.

10. Astăzi, cu o istorie cel puţin interesantă, o arhitectură în continuare unică prin eleganţă, prestanţă şi modernizări recente, monumentul se află în subordinea Consiliului Local al oraşului Sinaia şi adăposteşte Centrul Internaţional de Conferinţe. Pe lângă o terasă cu o perspectivă deosebită asupra oraşului şi a masivului Bucegi şi o superbă grădină interioară, Casino-ul dispune de 12 săli care găzduiesc evenimente de corporaţie şi evenimente cu caracter privat. Cele mai mari încăperi sunt Sala de Teatru, Foaierul, Sala Oglinzilor (cea mai mare sală), care împreună cu galeria sa are o suprafaţă de 650 de metri pătrați, Sala Baccara şi Sala Prinţului Dimitrie Ghica, aflate pe palierul principal. În clădire mai sunt cabinete private şi alte cabine de protocol, Cabinetul Verde şi Cabinetul Baronul de Marcay. La palierul secundar, se află Cabinetul Regina Maria, Sala Ferdinand şi Sala Carol I, unde sunt organizate expoziţii de pictură. Casino-ul din Sinaia a fost introdus, în urmă cu câțiva ani, și în circuitul turistic de vizitare. Însoţiţi de ghizi turistici instruiţi, vizitatorii pot admira cele 12 spaţii destinate publicului, precum şi peste 500 de lucrări de artă din pinacotecă şi din cadrul expoziţiilor cu caracter temporar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net