O adolescentă a fost înjunghiată de fostul iubit în plină stradă. Tânărul a încercat apoi să se sinucidă
Un caz șocant s-a întâmplat chiar în centrul orașului Caraș-Severin. O adolescentă a fost înjunghiată în plină stradă de fostul său iubit. Cu ultimele sale puteri, aceasta a reușit să fugă, iar agresorul a încercat să se sinucidă. Cei doi se află acum internați la spitalul din Drobeta Turnu Severin, scrie adevărul.ro.
Și-a înjunghiat iubita cu un cuțit
Incidentul a avut loc în vineri după-amiază, 23 februarie, chiar în centrul municipiului Drobeta Turnu Severin. Tânărul de 18 ani, care este elev la un liceu din acest oraș, și-a văzut fosta iubita pe stradă, a alergat după ea, a scos un cuțit și a înjunghiat-o.
Tânărul a încercat să se sinucidă
După, tânărul s-a urcat într-un taxi și a vrut să plece de la fața locului, la scurt timp, a oprit mașina și a încercat să se sinucidă. Cei doi sunt la spitalul din Drobeta Turnu Severin și au fost supuși la o intervenție chirurgicală. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să afle care este motivul pentru care tânărul a înjunghiat-o pe fată.
Un bărbat și-a ucis iubita
În luna ianuarie a acestui an s-a petrecut o tragedie în orașul Miercurea Nirajului, din județul Mureș. Orbit de gelozie, un bărbat și-a omorât iubita, alături de care trăia de mai mulți ani. Cuprins de furie și de spaimă în urma crimei, individul a decis să-și ia viața.
Înainte de gestul extrem bărbatul și-a sunat tatăl pentru a-i mărturisi ce a făcut, spunându-i la telefon că intenționează să se sinucidă. Tatăl a alertat imediat autoritățile, prin 112, și s-a dus spre casa femeii, însă nu a putut împiedica a doua tragedie. Plin de regrete, tânărul a decis să încheie socotelile cu viața. Bărbatul i-a găsit pe cei doi într-o baltă de sânge. Se pare că totul s-ar fi petrecut pe fondul geloziei. Datele arată că nu au mai fost sesizări la poliție pentru fapte de violență de la adresa respectivă.
Citește întreg articolul pe adevărul.ro.