O fată, soțul ei și un prieten, arestați pentru cel mai mare act de vandalism petrecut în România

Cei trei autori ai celui mai mare act de vandalism petrecut în România după Revoluție, distrugerea a 51 de mașini în doar câteva ore în Suceava au fost prinși. Polițiștii i-au reținut miercuri noaptea și i-au dus plimbat ore întregi pe străzile pe care au distrus cele 51 de mașini. La închiderea ediției urmau să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Una dintre cele 51 de mașini vandalizate la Suceava
Unele dintre mașini au suferit pagube importante. Foto: obiectivdesuceava.ro

Cum au fost vandalizate 51 de mașini într-o singură noapte  

Pe 5 noiembrie in jurul orei 05:00, un bărbat de 43 de ani din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava a sunat la telefonul de urgență 112 și a sesizat că pe geamul locuinței a observat niște tineri care distrugeau mașini. A coborât să vadă ce se întâmplă și a observat că aceștia distrugeau inclusiv numerele de înmatriculare ale unor vehicule parcate în proximitatea blocului în care locuiește scriu jurnaliștii de la suceavalive.ro, citând un comunicat al Poliției Suceava.

Patrula de poliție ajunsă la fața locului a identificat mai multe autoturisme parcate care prezentau distrugeri la nivelul suporturilor și numerelor de înmatriculare, pe o altă stradă din același cartier fiind identificate alte autoturisme parcate cu urme de distrugere la nivelul caroseriei sau parbrizelor. Ulterior, 51 de vehicule au fost descoperite cu daune în urma actului de vandalism.

Acestea aveau de la numere smulse sau rupte, oglinzi sparte sau rupte, geamuri sparte, iar unele vehicule aveau pur și simplu caroseria zgâriată de la un capăt la altul. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și s-a constituit o echipă operativă complexă formată din polițiști judiciaristi și de ordine publică, reușindu-se stabilirea unui cerc de suspecți.  

Cum au fost prinși suspecții

La nici 24 de ore de la faptă, cei trei suspecți, deși aveau cagule, au fost reținuți. De ajutor au fost și informațiile furnizate de un echipaj de Poliție Locală, care a povestit că în aceeași seară, în aceeași zonă, în perioada de timp în care s-au petrecut faptele a legitimat trei tineri care aveau un comportament suspect și păreau sub influența alcoolului scrie sursa citată.

„La data de 06.11.2024, începând cu orele 22.00, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au dispus măsura preventivă a reținerii față de cei trei tineri pentru o perioadă de 24 ore, aceștia urmând a fi introduși în Centrele de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași și IPJ Botoșani”, este comunicatul IPJ Suceava.

Cine sunt cei trei care au speriat Suceava

Suspecții reținuți sunt doi soți de 22 și respectiv 23 de ani și un alt bărbat, de 23 de ani. Acesta din urmă este un individ cunoscut polițiștilor pentru mai multe acte de intimidare și amenințări, pe nume Victor Tucaliuc. Acesta este considerat instigatorul acțiunii și cel care a convins cei doi soți, aflați ca și el sub infleunța alcoolului să îl însoțească în această „haiducie”.

Cei trei susăecți au fost duși deja pe toate străzile pe care au vandalizat mașini pentur ca polițiștii să efectueze reconstituirea faptei așa cum cere procedura.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vasile ion experiment tik tok jpg
WhatsApp Image 2024 12 10 at 15 15 11 jpeg
top alimente care ajuta sa slabesti jpg
Horatiu Potra este escortat de politisti la IPJ Prahova  Foto Inquam Photos  George Calin (5) jpg
Regele Charles, Nostradamus  jpg
aeroport  jpg
Badab Soort Springs pexels jpg
ninsori si ger in martie getty jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net