O femeie, campioană la concursul de mâncat ardei iuţi

O femeie, campioană la concursul de mâncat ardei iuţi

Ultima actualizare:

    Angelica Daraban i-a învins pe bărbaţii din competiţie Foto: adevarul.ro
Angelica Daraban i-a învins pe bărbaţii din competiţie Foto: adevarul.ro

Curajoasă! De Halloween, în Cafeneaua Verde din Timişoara s-a desfăşurat o competiţie inedită. Patru bărbaţi (printre care un campion la K1) şi două femei s-au întrecut într-un concurs de mâncat ardei iuţi din categoria Habanero.

Acest soi e de 200 de ori mai iute ca un ardei obişnuit, scrie adevarul.ro.

Pe participanţi i-au aşteptat cinci probe. Pentru a se considera proba îndeplinită, ardeiul trebuia consumat până la codiţă. Concureţii au ieşit pe rând, primul fiind Renato, un peruan stabilit la Timişoara. Au urmat Dragoş, Adrian şi Zoltan. “După primul ardei m-au luat apele. Te arde, te furnică tot capul, limba şi gâtul. Să ştiţi că am întâlnit adversari mai accesibili în ring, în comparaţie cu aceşti trei ardei pe care i-am mâncat”, spune Adrian Mitu, campion la K1. În finală au rămas, surprinzător, cele două femei, Monica şi Angelica. Ele au fost supuse unei probe de viteză, iar câştigătoare a fost Angelica Daraban, care a reuşit să “dovedească” mai mulţi ardei iuţi în 30 de secunde. “Şi când eram însărcinată am mâncat ardei iuţi, spre supărarea medicului meu. Fetiţa mea are acum 14 ani şi îi place să mănânce iute”, se amuză Angelica Daraban.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
toamna jpg
image png
crima png
elderly housewife with gray hair sitting kitchen with open laptop papers table having emotional frustrated facial expression shocked with debt amount while paying domestic bills online jpg
image png
Kate Middleton și Prințesa Charlotte foto Profimedia (1) jpg
image png
benzinarie pompa jpeg
image
image