Adrian Sârbu părăseşte Central European Media Entreprise (CME)

Ultima actualizare:

    Adrian Sârbu, părintele Pro
Adrian Sârbu, părintele Pro

Central European Media Enterprises Ltd. (CME) anunţă, într-un comunicat de presă, că Adrian Sârbu a demisionat, miercuri, din funcţiile de Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO) ale companiei.

"Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 a fost Preşedinte şi CEO al CME", se arată în comunicat.

Ronald Lauder, fondatorul CME şi şeful boardului directoral al CME, îi mulţumeşte lui Adrian Sârbu, prin intermediul aceluiaşi comunicat, pentru "numeroasele contribuţii la succesul companiei CME, pentru pasiunea, dedicarea şi viziunea creativă de excepţie de care a dat dovadă încă din 1995".

"În toată această perioadă, Adrian a creat şi implementat strategia multichannel pentru CME şi divizia new media. Şi-a îndeplinit cu succes atribuţiile de CEO, reuşind să menţină compania în poziţia de lider de piaţă într-un context macroeconomic foarte dificil şi într-o perioadă de tranziţie a industriei media. Îi suntem recunoscători lui Adrian pentru toate aceste realizări şi ne dorim să continuăm colaborarea şi în viitor", spune Ronald Lauder.

Adrian Sârbu a declarat că este "mândru" că a făcut parte din CME pentru aproape 20 de ani şi că a contribuit la succesul neîntrerupt al companiei în această perioadă plină de provocări. "Este o organizaţie extraordinară, cu oameni foarte talentaţi. Sunt încrezător în succesul companiei şi în viitor. Misiunea mea la CME a fost îndeplinită", spune Sârbu, citat în comunicat.

Adrian Sârbu va fi în continuare angajat CME până la 1 ianuarie 2014. Boardul companiei l-a desemnat pe Duco Sickinghe, membru al boardului, să conducă temporar comisia directorală până la preluarea sarcinilor de către un CEO permanent.

Potrivit comunicatului, boardul companiei susţine strategiile de business implementate de către managementul CME în anul 2013, inclusiv intenţia de creştere a tarifelor de publicitate TV şi a tarifelor pentru retransmisie, care ar trebui să conducă la o creştere a business-ului şi la performanţe notabile pentru CME.

Adrian Sârbu este unul dintre cei mai importanţi acţionari individuali în CME, ca urmare a fuziunii dintre CME şi Media Pro din 2009 şi deţine Mediafax Group

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net