Uitaţi de blestemul lui Rasputin! Se apropie altă «Apocalipsă»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A trecut şi „Apocalipsa” călugărului rus Rasputin. El anunţa, în 1914, că la 23 august 2013 va fi sfârşitul lumii. Unii se amuză, dar alţii iau în serios previziunile despre sfârşitul lumii.

În aşteptarea cataclismului prezis de mayaşi, la 21 decembrie 2012, pe toată planeta s-au cheltuit 4 miliarde de dolari: buncăre, talismane, truse de supravieţuire.

La noi, potrivit unui sondaj realizat de Institul Român pentru Evaluare şi Strategie, aproape 50% dintre români sunt de părere va fi un sfârşit al lumii, în viitor, iar 72% cred în Judecata de Apoi.

Vă prezentăm ce alte predincţii s-au mai făcut pentru acest an şi următorii, dar nu este exclus să apară şi altele.

Nostradamus: În 2013 va începe al Treilea Război Mondial

În previziunile lui Nostradamus, renumitul medic şi farmacist francez, care a scris lucrarea „Profeţiile“ şi care a prezis mari evenimente ale lumii, ne pasc multe pericole în 2013.

Interpreţii operelor lui susţin că acesta ar fi avut viziuni conform cărora în 2013 începe cel de-al Treilea Război Mondial, iar înainte de asta vor fi asasinaţi, în acelaşi timp, patru preşedinţi.

simeon stalpnicul png

În opinia lui Nostradamus, războiul se va desfăşura până în anul 2016 şi un scenariu apocaliptic va pune stăpânire pe întreaga Omenire, care în cele din urmă va ajunge la autodistrugere.

Siria ameninţă SUA: «Va arde tot Orientul Mijlociu»

Mitologia scandinavă

Tot în anul 2013, conform mitologiei scandinave, anumiţi cercetători au anunţat că va avea loc Ragnarok, Ziua Judecăţii sau a Ispăşirii, adică ultima bătălie dintre zei şi monştri, în timpul căreia va pieri lumea actuală.

Următoarea predicţie: 1 ianuarie 2017Membrii Frăţiei „Sabia lui Dumnezeu” consideră că peste patru ani va veni o nouă „Apocalipsă”. Predicţia a fost făcută, imediat ce s-a constatat că Pământul se învârte în continuare, în ciuda încheierii calendarului mayaş, scrie thesun.com.

Membrii Fraţiei sunt ferm convinşi că sfârşitul lumii va veni în 2017 deoarece, spun ei, Arhanghelul Gavriil le-a mărturisit acest lucru.

Numai membrii acestei fraţii vor supravieţui şi vor fi nevoiţi să repopuleze planeta, arată The Sun. „Toate celelalte vor pieri în focurile Iadului”.

Înainte de 2038. Greenpeace prezice foamete masivă ca urmare a creşterii necontrolate a populaţiei. Asociaţia de mediu a avertizat că  se va topi calotele de gheaţă polare, iar inundaţiile ce vor urma vor face distrugeri  masive.

Mii de specii de plante şi animale vor fi pe cale de dispariţie.

Animalele polare mor de foame, după topirea gheţarilor

simeon stalpnicul png

Sir Isaac Newton, om de ştiinţă din Marea Britanie, a analizat Biblia, timp de 50 de ani, deoarece credea că aici se găsesc legi secrete ale lui Dumnezeu, pentru Univers.

El credea că sfârşitul lumii se va întâmpla în anul 2060, au spus contemporanii lui.

Totuşi, nu există documente de-ale lui Newton în care să fie menţionată o concluzie a studiilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net