"Bacul picaţilor": 56.000 de absolvenţi de liceu susţin azi proba de profil

Ultima actualizare:

Cei mai mulţi, 51.940 vor da proba la Matematică şi 4.606 la Istorie, informează Ministerul Educaţiei.

Această sesiune a început prost, cu o mulţime de candidaţi eliminaţi sau daţi pe mâna Poliţiei, după ce au declarat că au dat bani ca să fie lăsaţi să copieze.

A fost linişte până acum doar la proba scrisă în limba maternă, unde nu s-au înregistrat cazuri de fraudă, dar au fost şi puţini candidaţi, 1.166, în toată ţara.

A fost un scandal imens în Capitală, la sesiunea din vară, la Colegiul „Bolintineanu”, iar directoarea acuzată c a pretins şi a luat şpagă se află încă în arest.

Continuă ancheta în cazul de corupţie din Mehedinţi, informează Mediafax. Un număr de 150 de lucrări ale unor elevi din Drobeta Turnu-Severin care au susţinut Bacalaureatul vor fi recorectate de o comisie specială. Urmează o analiză grafologică a acestora, la cererea ofiţerilor DGA, care instrumentează cazul de corupţie în care sunt suspectaţi patru dascăli.

În acest scandal este implicat profesorul de limba română Marius Arbănaş de la Colegiul Pedagogic „Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu-Severin, reţinut 8 iulie, dar şi alţi trei profesori din oraş suspectaţi că ar fi luat mită pentru a facilita mai multor elevi promovarea examenului.

În multe din lucrări, pe lângă scrisul elevilor ar apărea şi scrisul altor persoane, posibil al dascăliilor implicaţi în acest dosar, motiv pentru care după ce vor fi recorectate anchetatorii intenţionează să ceară o expertiză grafologică.

În 8 iulie, anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţele a patru cadre didactice, de unde au ridicat înscrisuri, obiecte şi sume de bani, de la locuinţa profesorului Marius Arbănaş fiind ridicaţi 15.000 de lei şi 2.500 de euro.

Profesorul Marian Arbănaş a fost singurul reţinut în acest caz, însă ulterior Tribunalul Mehedinţi a decis cercetarea lui în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea.

Ultima probă de Bac din acest an, cea la alegere a profilului şi specializării, va fi susţinută vineri 30 august.

La acestă probă s-au înscris 53.837 de absolvenţi, dintre care 31.119 vor da testul la Biologie, 11.870 la Geografie, 6.026 la Fizică, 3.549 la Chimie, 383 la Informatică, 300 la Logică, 193 la Economie, 176 la Psihologie, 142 la Sociologie şi 79 la Filosofie.

Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00.

În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net