FOTO Sexul oral explicit la balul bobocilor are urmări! Ce riscă organizatorul petrecerii erotice!
S-au distrat cu două stripteuse, dar acum le-a intrat cuţitul la os. Studenţii de la Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu care au luat parte la show-ul erotic organizat după balul bobocilor au intrat în atenţia conducerii universităţii după ce fotografiile cu dezmăţul lor au fost făcute publice.
După ce mai multe fotografii cu tineri în ipostaze indecente au fost publicate pe internet şi în presa locală din Târgu Jiu, reprezentanţii universităţii au luat foc la propriu. O comisie a universităţii s-a sesizat şi analizează imaginile cu conotaţie pornografică ce au fost făcute la show-ul organizat la sfârşitul lunii noiembrie.
Potrivit Mediafax, purtătărul de cuvânt al instituţiei de învăţământ a explicat că trebuie lămurite mai multe aspecte în acest caz. În primul rând dacă cei care apar în poze sunt studenţi ai universităţi, iar a doua problemă se referă la implicarea unei asociaţii a studenţilor în organizarea petrecerii.
"În funcţie de ceea ce va decide comisia de analiză, se poate ajunge până la excluderea studentului sau studenţilor din comunitatea academică, prin exmatriculare. Se are în vedere, de asemenea, nesprijinirea financiară, pe viitor, a asociaţiei studenţilor, în funcţie de concluziile acestei comisii de analiză", a precizat, purtătorul de cuvânt, Andreea Văduva.
La rândul său, organizatorul petrecerii private, Iulian Jerca, fost student la Universitatea "Constantin Brâncuşi", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că universitatea a sprijinit financiar desfăşurarea Balului bobocilor cu suma de 4.000 de lei, dar nu şi petrecerea la care au fost invitate tinere din Bucureşti, care au făcut striptease.
"Show-ul fetelor a fost unul la limită, a avut loc după miezul nopţii şi a fost în cadrul unei petreceri private. Am informat Jandarmeria şi Poliţia Locală despre organizarea lui şi nu văd ce treabă are Universitatea cu chestia asta.
Nu toţi cei care au fost acolo au fost studenţi de la UCB, iar celor mai mulţi le-a plăcut cum a ieşit această petrecere. Fetele s-au dezbrăcat total, dar asta e ceva specific petrecerilor private. Eu am văzut lucrurile astea la Craiova şi Bucureşti şi tocmai de aceea am vrut să le aduc şi la Târgu Jiu", a afirmat Jerca.
Primele rezultate ale comisiei de analiză de la Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu ar urma să fie făcute publice în aproximativ o săptămână.
Mai multe fotografii în care două stripteuse i-au înfierbântat pe studenţi şi chiar i-au provocat la scene de sex oral în văzul tuturor au fost făcute publice recent. În imagini apare un student care le face jocul celor două fete.
Citeşte şi:
Scene erotice la Balul Bobocilor de la Universitatea din Târgu Jiu