Incendiu într-o clădire din Pipera, Bucureşti! Autorităţile, în alertă

Incendiu într-o clădire din Pipera, Bucureşti! Autorităţile, în alertă

Ultima actualizare:

În jurul orei 23 mai multi trecători care mergeau pe străzile din zona Pipera au apelat serviciul 112 pentru a semnala un incendiu care a cuprins o clădire de birouri din această zonă a Bucureştiului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Daniel Vasile, a declarat pentru un post de televiziune că datele despre incendiul din zona Pipera au fost primite în jurul orei 23. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu şase autospeciale. Pompierii au reuşit să stingă flăcările de la primul nivel al clădirii de birouri, materialele din acest sector arzând complet. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, nu există victime, însă materialele de lemn şi produsele electronice nu au putut fi salvate, flăcările fiind foarte mari ceea ce i-a pus în dificultate pe pompieri.

Cantitatea de fum degajată nu permite serviciilor de intervenţie să aproximeze zona incendiată, aceştia declarând că există o mare probabilitate ca şi etajul 2 să fie afectat în urma incendiului, iar parterul din cauza apei consumate. Clădirea afectată are 8 etaje fiind sediul mai multor companii. În momentul de faţă există autorităţile iau în considerare mai multe posibile cauze ale incendiului: defecţiune a instalaţiei electrice, o ţigară uitată aprinsă sau o posibilă acţiune a unei mâini criminale, anunţă Adevărul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ruth amos uscator par guinness jpg
china par shutterstock1 jpeg
image png
set bijuterii jpg
perne pexels jpg
505d18c5 2a35 486f 816e 96e45b50fcd0 jpg
Design fără titlu (5) png
cules ciuperci jpg
image
image