AUDIO Cristian Cioacă începe luni serviciul la Poliţia Piteşti!

Ultima actualizare:

    Cioaca şi Elodia
Cioaca şi Elodia

Cristian Cioacă se întoarce de luni la serviciu şi va lucra la departamentul logistică din cadrul Inspectoratului Poliţiei Muncipiului Piteşti.

Condamnat în primă instanţă la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, poliţistul va fi judecat în libertate, dar sub control judiciar. Decizia a fost luată vineri de magistraţii Curţii de Apel Piteşti în baza noului Cod Penal.

Cristian Cioacă a ieşit din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, vineri seară, fiind aşteptat de Vasile Ene, cumnatul său, şi condus acasă la mama sa, în localitatea Albota.

La eliberare Cristian Cioacă a preferat să nu dea declaraţii şi a spus doar că îi este foarte dor de fiul său Patrick, acum în vârstă de 8 ani.

Cristian Cioacă are de respectat mai multe reguli dacă vrea să rămână în libertate cel puţin până la pronunţarea unei sentinţe definitive.

Se va întoarce la serviciu, urmând să îşi îndeplinească sarcinile strict în subordinea şefului instituţiei. Cioacă nu va avea dreptul să poarte armament şi nici să desfăşoare activităţi de cercetare penală.

simeon stalpnicul png

Cazul "Elodia" a fost cel mai mediatizat din istoria României. Avocata a dispărut în noaptea de 29/30 august 2007, iar soţul ei Cristian Cioacă a fost considerat de la început principalul suspect.

Procurorii au precizat în rechizitoriu că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, Cristian Cioacă şi Elodia Ghinescu s-au certat din cauza infidelităţilor din cuplu, moment în care poliţistul a lovit-o pe Elodia, iar aceasta a decedat.

În acelaşi rechizitoriu, se mai arată că poliţistul Cioacă ar fi dus trupul soţiei sale în cada băii principale din locuinţă, unde l-a tăiat în bucăţi, pentru a-l putea transporta mai uşor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image