Tragedia din Apuseni a mai făcut o victimă

Ultima actualizare:

    Floarea Mihai
Floarea Mihai

De două ori a fost la un pas să fie salvată şi să ia viaţa de la început, după ce, în 2011, s-a îmbolnăvit grav. Destinul i-a rezervat, însă, altceva. Pacienta, în ajutorul căreia venea echipa de transplant atunci când s-a prăbuşit avionul în Apuseni, s-a stins, iar ieri a fost înmormântată.

Floarea Mihai (62 de ani), din Piteşti, s-a îmbolnăvit grav, în 2011. Medicii gastroenterologi de la Spitalul Fundeni au diagnosticat-o cu ciroză hepatică. I-au spus atunci că doar un transplant de ficat ar putea-o salva, aşa că a fost înscrisă pe lista de aşteptare. Anul trecut, starea ei de sănătatea s-a înrăutăţit, după ce s-a îmbolnăvit de cancer la ficat. Transplantul rămânea, aşadar, chiar ultima speranţă, femeia aflându-se în fruntea listei pentru grupa sa de sânge, întrucât starea ei era foarte gravă. În noiembrie 2013, părea că norocul îi surâde Floarei Mihai.

Medicii au anunţat-o că a fost găsit un ficat care provenea de la un pacient în moarte cerebrală. Din păcate, speranţele ei s-au stins repede, deoarece organul nu era compatibil. Dezamăgirea a fost imensă, însă femeia şi-a adunat puterile şi a continuat să lupte cu boala. În 20 ianuarie, speranţele ei au prins din nou aripi. A fost chemată de urgenţă la spital, după ce medicii de la Fundeni au fost anunţaţi că, la Oradea, există un donator în moarte cerebrală, urmând să i se preleveze organele, printre care şi ficatul. Echipa de transplant s-a îmbarcat la bordul avionului şi a plecat spre Oradea. Din păcate, aeronava s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, iar medicii nu au mai ajuns să preleveze ficatul. Din nou, speranţele Floarei Mihai au fost năruite.

"M-am gândit şi la ei, că au plecat după viaţa mea, m-am gândit şi la mine. Nu e uşor să suporţi aşa o dramă, când ştii că cineva se luptă pentru tine", a declarat Floarea Mihai, după accidentul aviatic.

Lupta ei cu boala s-a încheiat marţi, când s-a stins în locuinţa ei din Piteşti. Ieri, familia şi prietenii au condus-o pe ultimul drum, spre odihna veşnică.

Adrian Iovan şi Aura Ion şi-au pierdut viaţa în accident

În 20 ianuarie, un avion medical, la bordul căruia se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul Răzvan Petrescu, medicii care trebuiau să efectueze o prelevare de organe la Oradea: Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru, Sorin Ianceu şi studenta Aura Ion, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, după ce pe aripile aeronavei s-a depus gheaţă.

Aura Ion
Aura Ion

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion au murit din cauza rănilor grave, dar şi din cauza frigului în care au zăcut circa şase ore, cât au durat căutările. Ceilalţi cinci pasageri au scăpat cu viaţă. Operaţiunile de salvare, declanşate la ora 15.00, s-au încheiat după ora 23.00, din cauza proastei gestionări a informaţiilor. Acest fapt a dus la o localizare întârziată a victimelor.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net