Noul ministru de Finanţe: Să vedem dacă putem creşte pensiile. Ponta intervine: Se indexează sigur!

Ultima actualizare:

    Victor Ponta, prim-ministrul României. (Foto: Marian Iliescu/Adevărul)
Victor Ponta, prim-ministrul României. (Foto: Marian Iliescu/Adevărul)

Noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, a afirmat că trebuie să discute cu ministrul Muncii pentru a stabili dacă există spaţiu bugetar pentru ca pensiile să mai fie majorate şi anul viitor, premierul Victor Ponta intervenind însă şi precizând clar că pensiile vor fi indexate "cu siguranţă".

"Dacă doamna Plumb vrea să crească pensiile, o să avem o discuţie, să vedem în ce mod putem face acest lucru. Trebuie să discutăm dacă există spaţiu bugetar de a face aşa ceva, dar eu o susţin pe doamna Plumb şi măsurile sociale pe care le propune, dar cum am spus: în măsura în care există...", a spus noul ministru al Finanţelor, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta, aflat în studio, a intervenit însă, precizând clar că pensiile vor fi majorate şi anul viitor.

"Da, se indexează pensiile, aşa cum le-am indexat şi în 2014, cu 3,75%. Avem în strategia fiscal-bugetară păstrarea indexării cu acea medie rată a inflaţiei şi creşterea salariului mediu brut. Deci, există planificat aplicarea legii, până la urmă, este legea care priveşte indexarea pensiilor. Pensiile se indexează cu siguranţă", a spus Ponta.

Noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că doreşte să modifice Legea pensiilor şi că, în prezent, există o perspectivă de indexare a punctului de pensie cu 4% pentru 2015.

Aceeaşi idee a fost prezentată şi la finele săptămânii trecute.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
ploaie torentiala shutterstock jpg
rate marite jpg
Roșii vândute în piață FOTO Shutterstock
623868385 1318150493676218 9147708328060361048 n jpg
javieralamo cordoba 4139398 1280 jpg
politie  jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net