Pacienţii unui spital de boli psihice au fost duşi la vot

Ultima actualizare:

    Spitalul de boli psihice din Gătaiafoto: renasterea.ro
Spitalul de boli psihice din Gătaiafoto: renasterea.ro

Bolnavii de la spitalul de psihiatrie din Gătaia au fost duşi să voteze, deşi aceştia nu mai au acest drept, susţin reprezentanţi ai Alianţei Creştin Liberale (ACL), conform adevarul.ro.

ACL a făcut un denunţ al poliţie cu privire la o posibilă încălcare a legii. Reprezentanţii ACL din secţia de votare nr.279 din localitatea Gătaia, din judeţul Timiş, au semnalat prezenţa unui număr însemnat de pacienţi de la spitalul de boli psihice din localitate, care au dorit să voteze, potrvit adevarul.ro.

Aceştia au fost aduşi la secţie în mod organizat, cu un microbuz argintiu cu număr de înmatriculare TM-53-GUD.  

„În data de 02.11.2014, în cadrul Secţiei de votare nr. 279 din localitatea Gătaia ne-a fost semnalată de către reprezentantul Alianţei noastre în secţie prezenţa unui număr însemnat de pacienţi de la spitalul de boli psihice din localitate, care au dorit să voteze. Anterior apariţiei acestor persoane în secţie, reprezentantul PSD din cadrul secţiei de votare nr. 279 a efectuat o discuţie telefonică cu o persoană necunoscută, relatându-i că poate . Această împrejurare poate fi potenţial extrem de gravă, câtă vreme este cunoscut că în instituţia respectivă sunt internate persoane cu afecţiuni psihice, puse sub interdicţie, care nu mai au dreptul de a alege. Totodată, ne-a fost semnalată împrejurarea că persoanele în discuţie nu sunt arondate la secţia respectivă de vot”, se arată în comunicatul transmis de ACL Timiş.  

ACL Timiş cere poliţiei să efectueze cercetările necesare şi să luaţi măsurile prevăzute de lege care se impun. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
telefon, foto shutterstock jpg
nunta, foto shutterstock jpg
ambulanta, foto shutterstock jpg
ritae fondue 709713 jpg
5 tipuri de vin rosu pe care toata lumea trebuie sa le stie size1 jpg
festivalul penisului japonia profimedia (1) jpg
Alergii FOTO Shutterstock jpg
Fratii TATE revin în România 003 INQUAM Photos Eduard Vinatoru jpg
image
image