Papa Francisc vine vineri la București. Pe unde se va face accesul pelerinilor la slujba de la Catedrala Sf Iosif

Ultima actualizare:

    Catedrala Sf Iosif este pregătită pentru o slujbă unică: cea oficiată de Papa Francisc
Catedrala Sf Iosif este pregătită pentru o slujbă unică: cea oficiată de Papa Francisc

Organizatorii vizitei în România a Papei Francisc au stabilit ultimele detalii pentru slujba de la Catedrala Sf Iosif din București, care va fi oficiată vineri de Suveranul Pontif. Vor fi nouă puncte de acces pentru 19 sectoare dedicate pelerinilor .

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) a început duminică distribuirea biletelor gratuite pentru evenimentul „Papa la Bucureşti”, atât în format tipărit, cât şi electronic. Biletele oferă acces la pelerinajul organizat pentru Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif, vineri, la ora 18:10. În zilele următoare, toţi pelerinii care s-au înregistrat pe platforma inscrieri.papalabucuresti.ro vor primi biletele de acces în formă tipărită sau în format electronic. Acest bilet este nominal, are un cod unic de bare şi poate fi prezentat atât în formă tipărită, cât şi electronică. ARCB a publicat şi harta cu zonele de pelerinaj delimitate, precum şi regulile de desfăşurare a evenimentului. Harta este interactivă, fiind conectată cu Google Maps, astfel încât pelerinii vor putea localiza exact punctele de acces şi zonele amenajate ce le sunt repartizate. Fiecare bilet emis are specificate informaţii personalizate cu privire la zona de pelerinaj alocată, precum şi despre punctele de acces şi intervalul orar în care fiecare pelerin trebuie să se prezinte pentru a putea intra în zona delimitată. În anexa ataşată comunicatului sunt detaliate toate sectoarele de pelerini, punctele de acces şi intervalele orare de acces.

Deoarece zonele amenajate nu comunică între ele, este foarte important ca fiecare pelerin să respecte întocmai instrucţiunile de pe biletul propriu şi să se prezinte la punctul de acces indicat. La punctul de acces se poate intra numai în intervalul orar specificat pe bilet, interval care a fost stabilit în funcţie de restricţionarea traficului din zona respectivă. Pelerinii sunt încurajaţi să folosească mijloacele de transport în comun, întrucât în zonă nu vor exista locuri de parcare disponibile. La fiecare punct de acces, voluntarii evenimentului vor asista pelerinii pentru a trece prin protocolul de acces. Acest protocol presupune: un control de securitate efectuat de forţele de ordine care colaborează la organizarea evenimentului, primirea unor materiale informative şi îndrumarea către sectorul amenajat. În timpul controlului de securitate, este posibil ca pelerinilor să le fie solicitat un document de identitate. Este interzis accesul cu animale de companie.

Conform Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, pelerinii nu trebuie să aibă asupra lor umbrele sau alte obiecte contondente. Toate obiectele personale care prezintă un potenţial pericol vor fi reţinute în punctele de acces şi vor putea fi recuperate începând cu data de 3 iunie, de la sediul Centrului de Înscrieri ARCB, din strada G-ral. Berthelot, Nr. 19. De asemenea, nu sunt permise bagaje voluminoase.

 Toţi pelerinii veniți să-l vadă pe Papa Francisc sunt rugaţi să aibă o ţinută vestimentară decentă, în conformitate cu condiţiile meteo, şi un comportament adecvat acestui tip de eveniment. Persoanele în vârstă şi bolnavii sunt rugaţi să aibă asupra lor tratamentele medicamentoase necesare şi să anunţe eventualele impedimente pentru o bună participare la eveniment. Persoanele cu dizabilităţi şi familiile cu copii mici care au anunţat că au nevoie de cărucioare sunt repartizate într-un sector special amenajat pentru acces, în limita spaţiului disponibil.

Programul detaliat al evenimentului va fi disponibil pe site-ul www.papalabucuresti.ro începând cu data de 29 mai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net