Păsările flamingo au plecat din Deltă. Au fost hăituite și stresate de turiști

Ultima actualizare:

    Păsările flamingo își schimbă culoarea penajului în funcție de dietă
Păsările flamingo își schimbă culoarea penajului în funcție de dietă

Păsările flamingo au plecat din Delta Dunării, gonite de turiștii care au venit în număr extrem de mare să le fotografieze sau să le filmeze. Imaginile spectaculoase care au circulat pe internet cu frumoasele înaripate - o prezență atât de rară în România - i-au făcut pe curioși să le hăituiască cu drone sau din bărci. În inconștiența lor, oamenii nu au realizat că în acest fel gonesc păsările care nu se vor mai întoarce.

Păsările flamingo au plecat din Deltă și nu se vor mai întoarce

Reprezentantul Societăţii Ornitologice din România, Cristi Domşa, a declarat că vizitatorii au stresat păsările flamingo, așa că acestea au plecat și este puțin probabil să se mai întoarcă în rezervație și să cuibărească anul acesta în zonă. Potrivit acestuia, păsările au fost hăituite continuu de turişti, de fotografi, care le-au urmărit cu drone sau cu bărci, deși este vorba despre o arie naturală protejată în care accesul nu este permis. "Aici (în zona strict protejată Sărături, n.red.), au început să-şi pregătească locul de cuibărit, dar din cauza presiunii oamenilor, păsările au plecat. Sunt mici şanse să se întoarcă", a afirmat Domşa pentru Agerpres.

Domşa a adăugat că a cerut sprijin şi agenţilor de mediu ai Administraţiei Rezervaţiei care au intervenit şi i-au înlăturat pe cei care au vrut să vadă păsările flamingo. În ultimele zile, mai mulți iubitori au Deltei au făcut apel către turiști să nu meargă să fotografieze înaripatele, pentru a nu le speria. Dar mai rău au făcut, căci vestea s-a răspânit cu repeziciune, iar Delta a devenit magnet pentru toți curioșii.

„Curioșii au intrat dobitocește în zona de cuibărit”

"Păsările flamingo sunt o prezență foarte rară în România și au fost observate cum încearcă să cuibărească. Haideți să le oferim liniștea necesară, pentru ca acestă specie minunată să devină o prezență mai comună pe viitor. Asociația noastră vă recomandă să nu mergeți să fotografiați păsările în această perioadă, zona de cuibărit fiind foarte sensibilă", scria în urmă cu patru zile pe Facebook Dan Dinu, președintele asociației Forona. Totodată, Mihai Baciu, fotograf și ghid, atrăgea atenția că vizitatorii dornici de fotografii spectaculoase "au intrat dobitocește în lacurile unde păsările căutau hrană și eventual, posibil, zonă de cuibărit". 

Peste 100 de păsări flamingo au fost observate, miercuri, în Delta Dunării. 49 de păsări flamingo au fost observate în zona protejată Sarături Murighiol, anunță administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Alte 60 au fost văzute pe lacul Tuzla.

CITEȘTE ȘI: Prinţul Philip s-a plimbat cu barca în Deltă. Ce a spus când a văzut frumusețea zonei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nikola Tesla
index webp
roman italia catalin jpg
ciclon cassandra jpg
image png
tanara din spania a incercat tuica romaneasca jpg
Reșița viitorului Sursa foto Nhood
americani fascinati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net