Patrulele călare se întorc pe străzile Capitalei, de luni

Ultima actualizare:

    Echipajele călare nu vor putea da amenzi, însă vor urmării infractorii
Echipajele călare nu vor putea da amenzi, însă vor urmării infractorii

Parcurile bucureştene vor fi mai sigure, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Bucureşti. Începând de luni, cele 24 de patrule călare îi vor însoţi pe poliţiştii locali în Herăstrău, Tineretului şi Carol pentru descurajarea actelor antisociale.

Unităţile călare care vor patrula în parcuri acţionează în baza unui contract încheiat de Poliţia Locală Bucureşti cu societatea Fandax Group SRL, singurul participant la licitaţia organizată de instituţie, în condiţiile legii. Agenţii care îi vor însoţi pe poliţiştii locali vor purta uniforme inscripţionate „Patrula Călare a Municipiului Bucureşti”, iar atribuţiile lor sunt de a sprijini forţele Poliţiei Locale în combaterea faptelor antisociale, a scandalurilor şi în menţinerea ordinii şi liniştii publice. Echipajele călare nu vor putea da amenzi pentru nici un fel de abatere, însă vor putea interveni pentru prinderea persoanelor care comit infracţiuni de natură penală ori contravenţională. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
grecia record turisti caldura jpg
mihaela bilic sfaturi branza jpg
Soldati romani  FOto Recrutare MAPN  Facebook (2) jpg
plaje thassos copy jpg
fals medic etno tv jpg
colaj meine coon cafe png
733674220 954954864216176 7117119284752078391 n jpg
vizita regele si regina thailandei palatul elisee jpg
image
image