Pelerinajul celor patru sfinţi FOTO

Ultima actualizare:
Constantin și Elena, pictați în diferite ipostaze în icoane
Constantin și Elena, pictați în diferite ipostaze în icoane

Zi mare pentru credincioşii din toată ţara. Mii de români sunt aşteptaţi astăzi la Patriarhie, de ­Sfinţii Constantin şi Elena, unde vor fi depuse moaştele a patru sfinţi.

Pregătirile de sărbătoare erau în toi, ieri, în ­curtea catedralei patriarhale. A fost construit un lăcaş special, din lemn şi marmură, unde vor fi depuse, la ora 7 dimineaţa, raclele cu moaştele Sfinţilor Constantin şi Elena, ale Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, şi ale Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou.

Constantin și Elena, pictați în diferite ipostaze în icoane
Constantin și Elena, pictați în diferite ipostaze în icoane

Patriarhul Daniel va ţine, de la ora 9.30, în afară de Sf. Liturghie, o slujbă emoţionantă pentru cei care s-au jertfit pentru ţară. Evenimentul va avea loc pe o scenă imensă, denumită deja “Altarul de vară”. La “pelerinajul celor patru sfinţi” sunt aşteptaţi mii de români. “Vin în fiecare an cu băiatul meu bolnav şi ne rugăm de sănătate. Ne pierdusem orice speranţă, sfinţii şi bunul Dumnezeu ne-au ajutat”, ne-a spus, lăcrimând, Mioara, o pensionară venită din Buzău. De Sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena se leagă în popor şi foarte multe tradiţii. Se spune că este ziua în care păsările de pădure îşi învaţă puii să zboare, iar agricultorii nu lucrează la câmp ca să nu aibă ghinion tot anul. Tot pe 21 mai, femeile care vor să alunge duhurile rele tămâiesc şi stropesc cu agheasmă.

Marii apărători ai creştinilor

Acesta este noul lăcaş  unde vor fi depuse  cele patru racle
Acesta este noul lăcaş unde vor fi depuse cele patru racle

Constantin şi mama lui, Elena, sunt cunoscuţi drept sfinţii împăraţi care au recunoscut religia creştină. În anul 313, împăratul Constantin dă un act prin care creştinismul devine „religie permisă”, adoptând apoi o serie de măsuri în favoarea bisericii şi a preoţilor.


    Constantin și Elena, pictați în diferite ipostaze în icoane
Constantin și Elena, pictați în diferite ipostaze în icoane

De numele Sfântului Împărat Constantin se leagă şi Consiliul de la Niceea, în care s-a hotărât ca Sfânta Sărbătoare a Paştelui să aibă loc în prima duminică de după luna plină a echinocţiului de primăvară. Despre împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care şi-a eliberat sclavii şi a ajutat creştinii persecutaţi.

Click! spune

Peste 1,7 milioane de români își serbează azi onomastica, conform Ministerului de Interne. Peste 650.000 de bărbați vor fi felicitați azi, iar peste 1.100.000 de femei au motive de bucurie. 490.646 de români poartă numele de Constantin, alţi 79.871 se numesc Costel, iar 32.728, Costică. Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 880.574 poartă numele Elena, alte 122.285 se numesc Ileana și 26.209 - Constantina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net