Permisul și talonul se scumpesc din 15 septembrie. Noile tarife pentru șoferi
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) a anunțat că, începând cu 15 septembrie 2026, vor fi aplicate tarife majorate pentru eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie.

Ce trebuie să știe șoferii
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) a anunțat luni, 31 august, că tarifele pentru eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie vor fi majorate începând cu 15 septembrie 2026.
Măsura îi vizează pe toți cei care vor solicita emiterea acestor documente după această dată, instituția subliniind că plățile efectuate înainte de 15 septembrie nu vor mai fi valabile odată cu intrarea în vigoare a noilor sume, potrivit Digi24.
De ce se modifică tarifele
DGPCI precizează că actualizarea tarifelor vine în contextul creșterii costurilor administrative și operaționale, fiind necesară o ajustare a valorilor percepute pentru emiterea documentelor auto. Modificarea afectează atât șoferii care își reînnoiesc permisul, cât și pe cei care înmatriculează un vehicul sau solicită o autorizație provizorie.
Noile tarife aduc scumpiri semnificative față de valorile actuale:
- Permis de conducere: 139 lei (în prezent 89 lei)
- Certificat de înmatriculare (talon): 76 lei (în prezent 49 lei)
- Autorizație de circulație provizorie: 25 lei (în prezent 13 lei).
Pentru a achita aceste tarife, șoferii au la dispoziție următoarele metode:
- terminalele SelfPay, disponibile în numeroase puncte comerciale;
- platforma ghișeul.ro, unde se pot plăti și taxele aferente plăcuțelor de înmatriculare.
DGPCI subliniază că plățile efectuate înainte de 15 septembrie 2026 nu vor mai putea fi utilizate după actualizarea tarifelor. Cu alte cuvinte, cei care achită taxele în avans, dar depun cererea pentru documente după această dată, vor fi nevoiți să plătească din nou, conform noilor valori.
Instituția recomandă ca plata să fie făcută cât mai aproape de momentul depunerii cererii, pentru a evita neconcordanțele.
O probă auto care ar putea reveni, după 30 de ani
În aprilie, un proiect legislativ s-a aflat în dezbatere în Parlament propune o schimbare majoră pentru obținerea permisului categoria B. Candidații ar putea fi nevoiți să demonstreze mai întâi stăpânirea manevrelor de bază într-un spațiu controlat, înainte de a ajunge pe drumurile publice.
După mai bine de trei decenii, se discută reintroducerea unei probe practice în poligon, separată de examenul în trafic, într-un model cu două etape succesive. Susținătorii spun că măsura ar putea schimba radical modul în care este evaluată pregătirea viitorilor șoferi.
Această probă ar include următoarele manevre:
- plecarea din rampă,
- mersul în marșarier,
- parcarea laterală și
- întoarcerea în spații limitate.
În noul model, examenul auto ar urma să fie împărțit în două faze distincte, iar evaluarea tehnică inițială ar deveni condiție obligatorie înainte de susținerea traseului pe drumurile publice. Proiectul încă nu a fost aprobat.



































