Picăturile care au umplut paharul!

Ultima actualizare:
Românii s-au  revoltat marţi seară
Românii s-au revoltat marţi seară

Impostorii au plecat, sperăm să vină alţii mai buni şi mai cinstiţi. Au încercat să scape, şi-au băgat capul în nisip ca struţul. Dar

Furia şi revolta românilor i-au măturat. Nu şi-au dat demisia, au fost goniţi din posturile unde se cocoţaseră.

Marţi. 20 octombrie 2015

Prima picătură. Poliţistul Bogdan Gigină, 28 de ani, moare la datorie în timp ce deschide coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, ministru de Interne. Iniţial, Poliţia Capitalei a încercat să ascundă faptul că Gigină făcea parte din coloana lui Oprea. Abia după 2 zile, oficialităţile au recunoscut adevărul. S-a pornit o anchetă care a scos la iveală lucruri incredibile: Oprea folosea coloana oficială şi când mergea la frizer. De la începutul anului, a avut 1.600 de ”misiuni urgente”, apare în documentele ridicate de la Ministerul de Interne. Cam şase pe zi! Nesimţirea generalului Oprea, care a refuzat să-şi dea demisia după aceste dezvăluiri, a provocat primele proteste ale românilor. Mii de oameni au ieşit în stradă în zilele care au urmat tragediei pentru a cere căderea ”generalului izmenar”.

Vineri. 30 octombrie 2015

simeon stalpnicul png

A doua picătură. 32 de oameni au murit, alţi 146 luptă pentru viaţă pe un pat de spital. Infernul de foc şi fum care a cuprins clubul ”Colectiv” din Bucureşti, a măturat totul în calea lui. A fost, pentru câteva ore, mană cerească pentru Gabriel Oprea care nu a ratat ocazia să apară la televizor în toiul nopţii şi să vorbească fără să spună, de fapt, nimic. S-a băgat de câteva ori în faţa lui Raed Arafat, cel care încerca să coordoneze eforturile de salvare. A simţit totuşi că mai bine bagă capul la cutie şi a dispărut. Patru zile a stat pitit chiar dacă focul din “Colectiv” ameninţa să-l „pârlească” pe un alt personaj importat din UNPR, primarul sectorului 4 din Bucureşti, Cristian Popescu-Piedone. Care, ca şi şeful lui, a dat-o din colţ în colţ când a trebuit să explice cum de clubul ”Colectiv”, aflat în sectorul 4, primise toate avizele de la primărie, deşi nu avea autorizaţie de la pompieri.

Au urmat trei zile de doliu naţional. Zile în care o ţară întreagă şi-a plâns morţii şi s-a rugat pentru răniţii din spitale. Dar şi zile în care revolta faţă de cei vinovaţi, cel puţin moral, s-a intensificat. Cu fiecare mărturie din Infern, împărtăşită pe Internet, cu fiecare fotografie cu taţi şi mame care-şi plâng copiii morţi în ”Colectiv”, se mai aduna o picătură în oceanul de mânie şi revoltă.

Marţi. 3 noiembrie 2015


    Românii s-au  revoltat marţi seară
Românii s-au revoltat marţi seară

Internet. Reţele sociale. Facebook. Sunt ”armele” care au provocat ieşirea în stradă a zeci de mii de români. ”Arme” de care domn’ general de armată Gabriel Oprea a auzit foarte vag şi sigur nu a înţeles ce putere nimicitoare ascund. Probabil că nici Cristian Popescu-Piedone nu a înţeles din moment ce, cu doar câteva ore în urmă, spera să pună batista pe ţambal anunţând că morţii din ”Colectiv” vor avea monument. Poate doar Victor Ponta, care e cel mai tânăr, să fi înţeles ceva din Facebook. Doar îl folosea aproape zilnic. Ca să se laude cu nu mai ştiu ce performanţă a Guvernului. Dar, într-o ţară civilizată, aceste performanţe, reale sau nu, pălesc în faţa nesimţirii. A aroganţei. A minciunii. Ponta, Oprea, Piedone. Numele intens fluierate şi huiduite de cei peste 30.000 de români care au ieşit marţi în stradă. Ponta, Oprea, Piedone, voi nu v-aţi dat demisia, aţi fost măturaţi de tăvălugul oamenilor cinstiţi din ţara asta. Care s-au săturat de corupţie, de nepotisme, de pile, de şpăgi. Aviz celor care le vor lua locul!

Cele mai "importante" momente din cariera celor trei politicieni

Victor Ponta

- 2012 – a scăpat cu bine de acuzațiile de plagiat. Acoliții lui au schimbat chiar și legile pentru ca proaspătul, atunci, premier să nu se împiedice de o acuzație ”minoră” cum e plagiatul

- 2014 – a scăpat cu bine și după alegerile din 2014, când zecii de mii de români din străinătate nu au putut vota din cauza proastei organizări

- 2015 – a devenit primul șef de guvern european aflat în funcție care este acuzat de fapte de corupție

- 2015 – i-a luat apărarea lui Gabriel Oprea după ce un polițist a plătit cu viața pentru grandomania generalului.

Gabriel Oprea

- 2015 – nu a scos nici un cuvânt legat de acuzațiile de plagiat la adresa lucrării sale de doctorat. Specialiștii au prezentat dovezi legate de plagierea și a altor lucrări de doctorat, coordonate de Oprea

- 2015 – a încercat să mușamalizeze accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină. A repetat ca o moară stricată că-și făcea doar datoria, deși s-a aflat că Oprea folosea coloana oficială și când mergea la frizer.

Cristian Popescu-Piedone

- 2009 - se numără printre cei care au obținut în condiții suspecte permisul de conducere în Argeș. Edilul de la sectorul 4 promovase într-o singură zi cinci examene, pentru categoriile A, B, BE, C și CE. Piedone a fost nevoit să-și schimbe domiciliul pentru a putea susține examenele la Pitești, edilul obținând viza de mutație pentru 30 de zile în comuna Priboieni.

- 2010 - a deschis un restaurant în sectorul 4 pe scheletul unei clădiri ridicate fără autorizație în 1990 de o altă persoană. Deși acea clădire nu exista în actele primăriei, fiind construită ilegal, Piedone a mansardat imobilul și i-a dat funcțiune de restaurant. Localul e administrat de fiul primarului, Vlad.

Opoziția cere anticipate, PSD vrea să guverneze în continuare

Imediat după ce Victor Ponta a anunțat demisia din funcția de premier, Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a declarat că partidul pe care îl reprezintă cere alegeri anticipate printr-un acord politic. Reprezentanții partidelor aflate în acest moment la guvernare au anunțat că nu sunt de acord cu propunerea PNL, deci șansele unor alegeri înainte de termen sunt extrem de mici.

Constituția actuală a României prevede că Parlamentul poate fi dizolvat numai în cazul în care este imposibilă constituirea unui nou Guvern, constatată prin respingerea a două cereri de investitură succesive. După demisia premierului Ponta, președintele îl va numi pe următorul premier, după consultări cu partidele parlamentare.

Prim-ministrul desemnat trebuie să alcătuiască lista membrilor Guvernului şi să se ocupe de pregătirea unui program de guvernare, cu care să se prezinte în Parlament pentru obţinerea votului de încredere. Dacă parlamentarii nu acordă vot de încredere, se repetă procedura, cu începere de la numirea unui candidat la postul de prim-ministru.

Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Următoarele alegeri se vor face la termenul inițial, adică în toamna lui 2016.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net