Pinalti este ruinat. Vezi ce i-au făcut procurorii

Ultima actualizare:

    Gheorghe Ștefan are de executat 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft
Gheorghe Ștefan are de executat 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft

A rămas fără casele confiscate de DNA pentru a se acoperi prejudicul creat în dosarul Microsoft, iar acum rămâne fără întreaga avere. Procurorii i-au pus lui Gheorghe Ștena, zis Pinalti, sechestru asigurător.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe averea fostului primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, adus, astăzi, la ora 10.00, cu o dubă din Penitenciarul Rahova, din Capitală, la DNA Ploieşti.

Surse judiciare au declarat că prezența lui a fost necesară pentru îndelinirea formalităţilor legale privind sechestrul asigurător în dosarul în care este cercetat alături de Vasile Blaga.

Gheorghe Ştefan a mai fost audiat la DNA Ploieşti şi în 3 octombrie, în acest dosar.

În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.

Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Șpăgi uriașe pentru licitații trucate

Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012, Vasile Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus,  200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan. Acesta l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obţină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei.

Compania naţională ar fi încheiat contracte de achiziţii servicii şi produse IT, prin licitaţii truncate, cu firma lui Horaţiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat.

În acest fel, Gheorghe Ştefan ar fi primit pentru el şi pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

Horaţiu Bruno Berdilă, cumpărătorul de influenţă din dosarul lui Vasile Blaga, era la conducerea firmei de IT Romsys când i-ar fi dat bani lui Gheorghe Ştefan pentru PDL, iar în schimb societatea ar fi primit, după licitaţii trucate, contracte de la o companie naţională unde cei doi lideri de partid s-ar fi asigurat că este numită o persoană de încredere.

La începutul lunii octombrie, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul ”Microsoft”, în urma deciziei Curții Supreme.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net