«Ploua cu flăcări în benzinărie»

Ultima actualizare:
Pentru a lichida incendiul, pompierii au intervenit  cu 11 autospeciale cu apă  şi spumă şi patru autoscări (Fotografii: Dan Bistriţeanu)
Pentru a lichida incendiul, pompierii au intervenit cu 11 autospeciale cu apă şi spumă şi patru autoscări (Fotografii: Dan Bistriţeanu)

O zi normală de joi se putea transforma într-un dezastru pentru bucureştenii din cartierul Militari. O clădire de birouri cu şapte etaje s-a aprins ca o torţă la orele amiezii, producând panică pe Şos. Virtuţii. Pe lângă pompieri, ziua de ieri a mai avut un erou: Mihai Dincă, angajatul unei benzinării ameninţate de flăcări.

„La început am văzut un fum alb, cred că la etajul al treilea. Imediat, clădirea s-a aprins, iar focul s-a extins la toate etajele.

Ploua cu bucăţi în flăcări desprinse din clădire, iar unele au ajuns chiar şi la noi în benzinărie.

Am pus mâna pe telefon şi am chemat pompierii căci eram cu toţii în pericol", ne-a spus Mihai Dincă (foto jos), angajatul benzinăriei situate vizavi de imobilul cuprins de flăcări.

Faţada imobilului s-a  prăbuşit sub acţiunea flăcărilor
Faţada imobilului s-a prăbuşit sub acţiunea flăcărilor

În ciuda focului ameninţător, el şi colegii lui s-au mobilizat cu extinctoare şi au stins micile incendii iscate în jurul pompei.

Astfel au evitat o catastrofă de proporţii: staţia de combustibili putea sări în aer în orice moment şi să producă distrugeri pe o rază de o sută de metri.

Faţada imobilului s-a prăbuşit sub acţiunea flăcărilor

Incendiul a fost  stins după  două ore şi  jumătate
Incendiul a fost stins după două ore şi jumătate

Trei persoane au avut nevoie, totuşi, de ajutorul medicilor. O femeie a suferit arsuri uşoare în timp ce încerca să ajute la stingerea incendiului.

O altă femeie şi un pompier au fost preluaţi de medici după ce s-au intoxicat cu fumul înecăcios.

Incendiul a fost stins după două ore şi jumătate

Millenium Center, scrum  de la un scurtcircuit
Millenium Center, scrum de la un scurtcircuit

În clădirea care a ars ieri după-amiază îşi desfăşurau activitatea angajaţii a două firme: una IT şi una cu specific farmaceutic.

Nici o persoană din imobil nu a fost rănită. Pompierii cred că focul a pornit de la un aparat de aer condiţionat.

Millenium Center, scrum de la un scurtcircuit

Cel mai răsunător incendiu din ultimii zece ani, care a afectat o clădire de birouri din Capitală, s-a înregistrat în 26 iunie 2009.

Millenium Business Center, imobil cu 19 etaje, a ars mai multe ore din cauza unui scurtcircuit.


    Millenium Center, scrum  de la un scurtcircuit
Millenium Center, scrum de la un scurtcircuit

Flăcările au afectat şi casa parohială a Bisericii Armeneşti.

Deşi au trecut trei ani de la incendiu, clădirea nu a fost consolidată şi nu mai e locuită de nimeni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net