«Poliţistul mi-a aruncat cu acid în faţă!»
Se foloseşte de uniforma de poliţist ca să facă propria lege în comună. Cel puţin asta spun locuitorii din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, despre un agent care, marţi seară, ar fi încercat să-şi desfigureze un vecin după ce l-a stropit pe faţă cu acid.
Localnicii spun că poliţistul provoacă adeseori scandaluri, dar se foloseşte de funcţia pe care o are pentru a scăpa nevinovat din toate. Sătul să îl mai audă pe agent cum îi jigneşte soţia, un bărbat l-a reclamat la IGP pentru purtare abuzivă.
Atunci, poliţistul a fost sancţionat de superiorii săi, aşa că a promis că se răzbună. Marţi seară, Florin Creţu a luat o sticlă cu acid şi a mers la locuinţa vecinului său, Vasile Bratu, care se afla în curte.
Acesta povesteşte că poliţistul i-a aruncat acidul în faţă, apoi a fugit. "Eu mă spălam pe mâini la pompa de apă, după ce am tăiat nişte lemne cu un alt vecin şi, în momentul ăla, Creţu Florin, un poliţist de la Pucioasa, a aruncat cu ceva pe mine. M-a stropit cu ceva puternic rău că mă ardea faţa foarte tare", a povestit victima.
"De câte ori mă vedea îmi arăta gesturi obscene. Nu am crezut că o să-mi facă aşa ceva, să ajung în spital", a mai spus acesta.
Nici soţia sa nu a scăpat de "vorbele frumoase" ale agentului. "Pe mine m-a jignit în nenumărate rânduri. Este violent, mi-a aruncat cu bolovani în geamuri şi l-am reclamat pentru purtare abuzivă", ne-a povestit Maria Bratu.
Oamenii cred că poliţistul a vrut astfel să se răzbune pe cei doi soţi. Potrivit Antena1, Florin Creţu a dispărut de acasă imediat după incident şi este căutat de colegii săi. Superiorii agentului au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat, însă au refuzat să facă orice fel de cometariu.Victima a ajuns la spital cu arsuri de gradul 1 şi 2 în zona capului.