Ponta: «Propunerea lui Băsescu a fost o BĂŞCĂLIE. A vrut să-l umilească pe Ungureanu»

Ponta: «Propunerea lui Băsescu a fost o BĂŞCĂLIE. A vrut să-l umilească pe Ungureanu»

Ultima actualizare:

    Ponta, preşedinte PSD
Ponta, preşedinte PSD

Duminică seara, Traian Băsescu a mărturisit că l-ar fi vrut pe Victor Ponta premier, însă acesta l-ar fi refuzat. La auzul celor spuse de şeful statului, Victor Ponta a declarat că tot ce a spus Preşedintele României a fost la «băşcălie».

Liderul PSD nu a luat în serios propunerea lui Traian Băsescu, fiind de părere că şeful statului a vrut doar să-l umilească pe actualul premier al României, Răzvan Ungureanu.

«Nu a fost o glumă, a fost o băşcălie. Băşcălia asta e o chestie de neseriozitate şi degrandaţă pentru cineva care se află într-o funcţie importantă, precum şeful statului. Eu nu o să fiu niciodată prim ministru al lui Traian Băsescu. Eu nu sunt nici Emil Boc, nici Mihai Răzvan Ungureanu, să mă pună Băsescu în funcţie când vrea el. Nici măcar la băşcplie. Eu tratez foarte serios această problemă"

«Eu la 16:30 l-am refuzat pe Traian Băsescu, după care a avut întâlnire cu Ungureanu. Adică ce? Să înţeleg că Ungureanu e înlocuitorul meu? Cred că a vrut să-l umilească pe premierul actual", a declarat liderul PSD, cu privire la declaraţia făcută de Traian Băsescu, la Realitatea TV.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (7) png
loto png
Design fără titlu (6) png
femeie frig jpeg
balcon jpg
militari romani MApN jpg
politie anglia marea britanie istock jpg
preot pixabay jpg
image
image