Poșta Română a renunțat la avize scrise. Te anunță prin SMS

Ultima actualizare:

    Poșta Română trimite alertă SMS, în loc de aviz scris, celor care au de primit colete din străinătateFoto: Poșta Română
Poșta Română trimite alertă SMS, în loc de aviz scris, celor care au de primit colete din străinătateFoto: Poșta Română

Poşta Română a extins serviciul de alertă prin SMS pentru toate tipurile de trimiteri sosite din afara Uniunii Europene, în toate cele 52 de oficii poştale cu asistenţă vamală. Astfel, clienţii sunt anunţaţi, printr-un mesaj primit pe telefonul mobil, despre data şi ora de la care se pot prezenta în subunităţile poştale pentru ridicarea trimiterilor.

Poşta Română continuă procesul de informatizare a serviciilor oferite clienţilor. Astfel, începând din 6 octombrie, clienţii care primesc colete şi trimiteri recomandate sau simple nu vor mai fi notificaţi prin intermediul avizelor scrise.

Aceştia vor primi un SMS la numărul de telefon aflat pe trimiterile poştale (dacă a fost furnizat de expeditor), care va conţine: numărul alocat trimiterii în oficiul poştal, urmat de numărul de tracking (în cazul trimiterilor înregistrate), data de la care clientul se poate prezenta la oficiul poştal cu asistenţă vamală pentru ridicarea trimiterii, documentele solicitate de către vamă, perioada de timp în care trimiterea se păstrează la oficiul poştal, precum şi adresa şi programul de lucru al subunităţii poştale.

Serviciul SMS, disponibil penru pachetele din străinătate

Serviciul este disponibil pentru pachete mici din categoria Standard şi pachete mici înregistrate, cu o greutate de până în 2 kg, dar și pentru  colete poştale şi trimiteri EMS, până în 30 kg.

Avizarea şi reavizarea prin SMS a trimiterilor extracomunitare import se vor efectua în cadrul subunităţilor poştale cu asistenţă vamală informatizate, în ziua sosirii/prelucrării expediţiilor.

Trimiterile poştale cu conţinut supus controlului vamal sosite şi avizate se vor păstra la sediul subunităţii poştale, la dispoziţia destinatarilor sau expeditorilor (în cazul trimiterilor returnate de operatorii poştali de destinaţie), în spaţiul prevăzut pentru depozitare temporară sub supraveghere vamală, astfel:

  • 30 de zile calendaristice - pachetele mici din serviciul Standard, înregistrate, şi coletele poştale;
  • 15 zile calendaristice - trimiterile EMS.

La solicitarea scrisă a expeditorului/ destinatarului, acest termen se poate prelungi, fără a se depăşi însă termenul de 90 de zile prevăzut în legislaţia vamală pentru depozitarea temporară a trimiterii respective la nivelul subunităţii poştale cu asistenţă vamală.

Un nou SMS după 2 sau 10 zile de la prima avizare

Trimiterile poştale care nu s-au predat, în urma avizării, se reavizează o singură dată, prin aviz SMS, după:

  • 2 zile calendaristice de la data invitării - în cazul trimiterilor EMS şi a coletelor poştale import din ţările Elveţia şi Norvegia;
  • 10 zile calendaristice de la data invitării - în cazul celorlalte trimiteri poştale.

La ghişeu, clientul va prezenta un act de identitate şi mesajul primit pe telefon cu numărul de sosire al trimiterii, apoi va semna în evidenţele oficiantului poştal.

„Cu ajutorul acestui serviciu va fi redusă aglomeraţia din oficiile poştale cu vamă şi va fi scurtat semnificativ timpul în care clienţii sunt notificaţi în legătură cu sosirea trimiterilor poştale. Ne dorim ca, în acest fel, să reducem numărul de trimiteri poştale neridicate. Odată cu simplificarea proceselor operaţionale de la nivelul oficiilor cu vamă, eliminăm şi costuri suplimentare generate de operaţiunile de avizare şi reavizare. Continuăm, astfel, să sporim calitatea serviciilor oferite şi să dezvoltăm noi produse pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri”, a declarat Horia Grigorescu, directorul Poştei Române.

Până acum, sistemul de alertare a clienţilor prin SMS funcţiona în 1.160 de oficii poştale din toată ţara, pentru pachetele mici sosite din UE.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net