Povestea incredibilă a eroului fără un picior care a luat medalie la atletism

Ultima actualizare:

    Rănit în Afganistan, maiorul Laurențiu Șerban a dovedit la Olimpiada Veteranilor de Război că poți să fii erou și pe terenul de sport
Rănit în Afganistan, maiorul Laurențiu Șerban a dovedit la Olimpiada Veteranilor de Război că poți să fii erou și pe terenul de sport

Rănit în Afganistan, primul militar român subiect de documentar pe celebrul canal Discovery, nu a vrut să fie lăsat la vatră. Este în continuare membru combatant al Forțelor de Comando, pilot de parapantă şi în timpul liber goneşte pe motocicletă. Ieri, a fost medaliat cu bronz în proba de atletism 1500 de metri, la jocurile paralimpice destinate veteranilor de război, ”Invictus Paralympics Games”, la Toronto în Canada

Sunt oameni care stau toată viața în rând și alții născuți să iasă în față. Maiorul Laurențiu Șerban (37 de ani) este unul dintre aceștia. Parașutist militar, a fost rănit în misiune, în Afganistan, în anul 2006 când și-a pierdut un picior încercând să-și salveze camarazii atacați în timp ce executau o misiune de patrulare cu vehicule blindate.


    Acesta este echipamentul de luptă al maiorului
Acesta este echipamentul de luptă al maiorului

”Nu este decât o cale: de mers înainte”, și-a spus românul și așa a făcut. În loc să treacă la un birou, s-a antrenat și mai bine cu Trupele de Comando. A dovedit-o coborând pe coardă din elicopter, într-un exercițiu specific trupelor de elită, cu participarea aliaților NATO, la Capul Midia în 2016. În paralel, a devenit pilot de parapanta, iar în timpul liber continuă să meargă cu motocicleta.

Laurenţiu Şerban este un erou cu acte, a primit Medalia naţională "Serviciul Credincios clasa I". Ofițerul a fost în iunie 2011 erou într-un material apărut pe canalul Discovery despre oamenii care trebuie să fie exemplu, după ce au trecut prin încercări cumplite. A fost ales Șerban, care acum, la Toronto, este căpitanul lotului Invictus România. El vrea să fie o voce și să ajute: a înființat o asociație caritabilă pentru militarii care au suferit și ei accidente în timpul misiunilor.

Ieri, la Toronto, maiorul Laurențiu Șerban a obținut prima medalie a delegației României la jocurile paralimpice destinate veteranilor de război, ”Invictus Paralympics Games 2017”. El a cucerit ”bronzul” la atletism, în proba de 1.500 m.

Echipa României care participă la jocurile Invictus de la Toronto este formată din 15 militari răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak.


    Aceștia sunt cei 15 viteji care reprezintă România la Jocurile Paralimpice ale Veteranilor, o adevărată Olimpiadă a Eroilor
Aceștia sunt cei 15 viteji care reprezintă România la Jocurile Paralimpice ale Veteranilor, o adevărată Olimpiadă a Eroilor

Echipa participă la șase discipline sportive individuale: tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism, înot. De asemenea, echipa României va concura și în competiția de volei din poziția șezând



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Economii  Foto Freepik com jpg
Vasi Radulescu, foto arhiva, Shutterstock jpg
balci din dobrogea anii 1900 jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2097 jpg
winter 3403737 1280 jpg
scottish fold freepik jpg
Chloé  Frammery   steven kittirath guinness jpg
542186779 1353529596141826 137766672784383954 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net