Pregăteşte-ţi de pe acum vacanţa de vară!

Ultima actualizare:

    Inceputul primăverii este momentul ideal pentru a cumpăra vacanţa de vară, mai ales dacă optezi pentru destinaţii în străinătate
Inceputul primăverii este momentul ideal pentru a cumpăra vacanţa de vară, mai ales dacă optezi pentru destinaţii în străinătate

Începutul primăverii este perioada perfectă pentru pregătirea în detaliu a vacanţei de vară. Motivul? Agenţiile de turism au oferte care mai de care mai atrăgătoare, iar preţurile sunt mult mai mici faţă de cele din sezonul estival. Iată câteva sfaturi ca să-ţi cumperi o vacanţă de vis!

Stabileşte destinaţia – Unde vrei să mergi anul acesta? Pe litoralul bulgăresc, în Grecia sau Turcia sau poate vrei să vizitezi o metropolă europeană: Paris, Londra, Barcelona, Roma…iată doar câteva destinaţii care ar putea să te tenteze. Dacă nu, cu siguranţă visezi la o insulă exotică. Mare atenţie, însă! Înainte de a te decide unde vei merge, interesează-te din timp câte zile de concediu îţi poţi lua în această vară. Cu cât destinaţia este mai îndepărtată, cu atât vei pierde mai multe zile pe drum şi te vei bucura de mai puţine în staţiunea propriu zisă. Dacă, de exemplu, nu îţi poţi lua decât 7 zile, nu te aventura să pleci la capătul lumii pentru că nu vei avea timp suficient pentru distracţie şi odihnă. Vei fi pe fugă.  

Alege o vacanţă în rate - Decât să faci un credit de nevoi personale la o bancă sau să împrumuţi bani de la prieteni, mai bine optezi pentru o vacanţă în rate cu dobândă zero. Foarte multe agenţii de turism au încheiat parteneriate cu băncile şi îţi oferă posibilitatea achitării sejurului prin carduri de credit fără dobândă. Perioada de rambursare a banilor împrumutaţi poate fi şi de până la 12 luni.

Cumpără din timp biletele de avion – În cazul în care vei călători cu avionul, dacă vrei să economisești bani, recomandat este să cumperi biletele din timp. Intră pe internet și accesează siteurile care îți oferă posibilitatea de a alege destinaţia, de a compara prețurile, de a face o rezervare în perioada în care vrei să călătorești și de a opta pentru o anumită companie aeriană.

Nu rata târgurile de turism – În prima parte a anului se deschid târgurile de turism, o ocazie unică de a cumpăra vacanţe de vară la preţuri mici. Nu rata ocazia de a da o tură printre standurile agenţiilor de turism participante.

Caută o agenţie de încredere – Dacă găseşti o agenţie de turism despre care nu ai mai auzit până acum, despre care nu poţi obţine informaţii de la prieteni sau cunoştinţe şi care îţi oferă vacanţe de vis foarte ieftine, recomandat este să te gândeşti de două ori înainte de a cumpăra ceva. Este foarte posibil să iei ţeapă şi să te trezeşti cu banii pierduţi.  

Cum găseşti cea mai bună cazare – Vrei să pleci în vacanţa de vară pe cont propriu? Atunci caută de pe acum cazarea! Recomandat este să rezervi camera de hotel acceesând site-ul booking.com. Este una dintre cele mai sigure variante.

La ce să fii atent dacă pleci cu maşina – În primul rând, la actele pe care trebuie să le iei cu tine: permisul de conducere, talonul maşinii, cartea verde şi, în cazul în care ai luat-o în leasing, acceptul firmei de leasing de a ieşi cu autoturismul din ţară. În al doilea rând, trebuie să te interesezi cu privire la drum. E bine să ai la tine un GPS cu hărţile actualizate. 

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net