Presa norvegiană nu scrie despre cazul Bodnariu! Care e motivul

Ultima actualizare:
Ovi a trăit 20 de ani în Norvegia
Ovi a trăit 20 de ani în Norvegia

Cazul familiei Bodnariu a fost intens mediatizat în România. Mai mulți oameni au participat la proteste de solidaritate cu familia, atât în țară, cât și în străinătate. Cu toate acestea, în Norvegia, acest subiect nu reprezintă interes pentru public. Un artist de la noi, care ne-a reprezentat de două ori la Eurovision, și care a stat 20 de ani în Norgia, susține că acest caz este „o normalitate” acolo.

Cei cinci copii ai românului Marius Bodnariu și ai soției sale nervegiene, Ruth, au fost luați în luna noiembrie, de Barnevernet, Serviciul de protecție a copilului din Norvegia, după ce fetele mai mari au spus că primesc bătaie de la părinți. Totodată, soții Bodnariu sunt suspectați de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasați la tei familii-surogat și ar fi fost deschisă și procedura adopției internaționale, după cum susțin apropiații familiei Bodnariu. Cazul a stârni un scandal în România, fiind organizate proteste de solidaritate cu soții Bodnariu, dar în Norvegia lucrurile nu sunt văzute chiar așa.

Ovidiu Cernăuțeanu Jacobesc, cunoscut drept Ovi, care ne-a reprezentat țara la Eurovision împreună cu Paula Seling, a trăit 20 de ani în Norvegia și are doi copii născuți acolo. Artistul susține că s-a acționat legal în acest caz. De asemenea, cântărețul susține că subiectul Bodnariu nu apare deloc în presa noervegiană, deoarece pentru ei este o normalitate acest caz.

Ovi: „În România manelizăm subiectul Bodnariu”


    Ovi a trăit 20 de ani în NorvegiaFoto: Arhiva Click!
Ovi a trăit 20 de ani în NorvegiaFoto: Arhiva Click!

„Eu am doi copii născuţi în Norvegia şi chiar ştiu cum funcţionează legea acolo. Protecţia Copilului nu tolerează deloc lovirea copiilor sau molestarea lor fizică. Acolo, această instituţie este serioasă, foarte puternică şi foarte bine pusă la punct. Trebuie să înţelegeţi că în Norvegia lucrurile funcţionează foarte clar, sunt legi foarte stricte. În rest, cred că speculăm şi manelizăm subiectul... Tipic românesc! În România ştim foarte uşor să arătăm cu degetul, deşi se întâmplă frecvent astfel de cazuri când e vorba de copii. E o diferenţă de civilizaţie care la noi, la români, nu se înţelege. În plus, în Norvegia nu e un subiect de senzaţie, de interes, nu se vorbeşte în presă pentru că norvegianul de rând respectă şi ştie că într-un caz ca ăsta se intervine doar dacă a fost nevoie, ceea ce este normal pentru ei”, a declarat Ovi, pentru ziarul Ring.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net