Primăria Capitalei a mărit alocația de hrană în spitale cu 50 la sută

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Municipalitatea a decis luni creșterea cu 50 la sută a alocațiilor de hrană
Municipalitatea a decis luni creșterea cu 50 la sută a alocațiilor de hrană

Vești bune pentru pacienții internați în spitalele din subordinea Primăriei Capitalei. Nu, acestea nu vor fi reabilitate și nici nu au fost achiziționate aparate ultimul răcnet! Municipalitatea a decis luni creșterea cu 50 la sută a alocațiilor de hrană din cele 19 spitale aflate în subordinea sa, faţă de nivelul prevăzut în Hotărârea de Guvern 851/2018 care le reglementează la nivel național.

În acest moment, legislația la nivel național prevede ca aceste alocații de hrană să aibă valori cuprinse între 5 şi 20 de lei/zi, suma variind în funcţie de afecţiunea şi vârsta pacienţilor. 

”Creșterea a fost prevăzută pentru a compensa evoluția prețurilor la alimente și are la bază posibilitatea, prevăzută în HG 851/2018, ca unităţile administrativ-teritoriale să majoreze aceste alocații, pentru spitalele aflate în subordinea lor”, se arată în motivarea deciziei, citită de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Majorarea va fi finanțată din bugetul propriu al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cantar shutterstock jpg
image png
image png
qimono bacteria 3658992 jpg
elliniko ypovryxio souda jpg
image png
diamant albastru verde  jpg
narcisist jpg
image
image