Primăria Capitalei va acorda un ajutor financiar de 2.000 de lei, femeilor însărcinate

Ultima actualizare:

    Ajutoarele vor fi acordate femeilor însărcinate în două tranșe
Ajutoarele vor fi acordate femeilor însărcinate în două tranșe

Cadou de la Primăria Capitalei pentru femeile însărcinate! Municipalitatea a aprobat miercuri acordarea unor vouchere în valoare de 2.000 de lei, pentru plata medicamentelor şi a serviciilor medicale. Suma va fi acordată în două etape. Jumătate va fi acordată după procesarea cererii, în baza primei adeverinţe medicale, iar a doua parte, după intrarea în luna a şasea de sarcină, în baza celei de-a doua adeverinţe medicale

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a declarat înainte de aprobarea propunerii de către consilierii municipali, că ”suma nu este nici mică nici mare, dar că este suficientă”. Edilul îşi motivează propunerea prin faptul că rata natalităţii a scăzut în ultimii ani, în timp ce numărul vârstinicilor a crescut, schimbarea echilibrului dintre generaţii putând duce la reducerea disponibilităţilor resurselor umane.

Beneficiază de vouchere, femeile însărcinate cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cu viza de reşedinţă dobândită cu cel puţin şase luni de la data demarării proiectului.

Potrivit news.ro, Primăria Capitalei are în curs mai multe proiecte de acordare a unor ajutoare financiare. Consilierii generali au aprobat, în şedinţa din 18 mai anul trecut, proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei va acorda, prin Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, un stimulent de 1.500 de lei net fiecărei familii de tineri care se căsătoresc, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să fie la prima căsătorie şi cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

De asemenea, în 8 iunie anul trecut a fost aprobat şi proiectul de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-născuţi, cu condiţia ca unul dintre părinţi, cel puţin, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, iar copilul să se fi născut într-una dintre maternităţile din Capitală.

În 19 iulie, a fost aprobat un alt proiect care prevede acordarea unui ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei lunar pentru copiii cu handicap, cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Capitală, iar în şedinţa din 30 august s-a aprobat proiectul privind oferirea a 500 de lei pe lună pentru adulţii cu handicap.

Totodată, municipalitatea, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, acordă un ajutor financiar lunar între 300 de lei şi 1.200 de lei pentru familiile monoparentale cu unul sau mai mulţi copii care au un venit net mediu pe membru de familie de până în 200 de lei şi între 200 de lei şi 400 de lei pentru familiile monoparentale cu unul sau mai mulţi copii, care au un venit net mediu pe membru de familie între 201 şi 530 de lei inclusiv, proiectul în acest sens fiind aprobat în 31 octombrie anul trecut.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net