Primarul din Pietroșița și-a dat singur titlul de Cetățean de onoare și a plâns la ceremonie

Ultima actualizare:

    Primarul din Pietroșița și-a acordat singur titlul de Cetățean de onoarefoto: dambovitanews.ro
Primarul din Pietroșița și-a acordat singur titlul de Cetățean de onoarefoto: dambovitanews.ro

Situație inedită în județul Dâmbovița, unde primarul comunei Pietroșița, Ion Leonard Dicu, și-a acordat singur titlul de Cetățean de onoare al localității pe care o conduce. Pentru ca circul să fie complet, la ceremonie, primarul a plâns de emoție.

Primarul comunei Pietroșița, Ion Leonard Dicu, a considerat că a făcut atât de multe pentru localitatea pe care o conduce, încât merită titlul de Cetățean de onoare al localității, potrivit Dambovitanews.ro.

Dicu (44 de ani) a pregătit o plachetă și un soclu de sticlă cu fotografia lui, pe care și le-a înmânat în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care au mai participat președintele PSD Dâmbovița  Adrian Țuțuianu și consilierul județean PSD Florin Georgescu, distinși și ei cu titlul de Cetățean de onoare.


    Ion Leonard Dicu a condus ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoarefoto: dambovitanews.ro
Ion Leonard Dicu a condus ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoarefoto: dambovitanews.ro

Proiectul de Hotărâre prin care Dicu și-a acordat titlul a fost aprobat în dată de 27.04.2018 și a avut la bază un referat întocmit de viceprimarul Ion Olîc.

Cum se apără primarul din Pietroșița

Într-un interviu pentru News.ro, Dicu a declarat că titlul i-a fost înmânat de viceprimar.

„În şedinţa de Consiliul Local din aprilie acest an s-a aprobat diploma de cetăţean de onoare pentru trei persoane între care şi eu. Este vorba de senatorul Adrian Ţuţuianu şi de tenorul Florin Georgescu, fiul al comunei. Hotărârea a fost aprobată în unaniminate, iar Consiliul Local este format din consilieri PSD şi PNL. A fost hotărâre de Consiliu, a fost la Prefectură şi totul s-a desfăşurat conform legii. Nu se poate ca o diplomă de cetăţean de onoare să ţi-o dai singur, nu există aşa ceva. Noi am organizat ziua comunei Pietroşiţa în acest an Centenar, nu o mai organizasem de cinci ani. Consiliul Local a aprobat bugetul şi a fost o şedinţă festivă de deschidere a zilei comunei şi s-au înmânat aceste diplome, trei machete şi trei trofee onorifice, fără niciun fel de foloase materiale, băneşti sau terenuri de casă.

Eu le-am înmânat celorlalte două persoane, conform legii, iar mie mi-a fost înmânat de domnul viceprimar. În regulament scrie că viceprimarul sau orice consilier local din cadrul Primăriei putea să înmâneze primarului. Cum să îmi dau eu singur aşa ceva?”, a afirmat primarul Ion Dicu.

Realizările primarului din Pietroșița

Dicu a afirmat că membrii Consiliului Local au decis că el trebuie să primească titlul de Cetăţean de onoare pentru tot ceea ce a realizat în comună în cei 15 ani de când este primar.

„Sunt primar din 2003, sunt la al cincilea mandat, am fost cel mai tânăr primar din România la acea vreme şi Consiliul Local a hotărât că merit pentru tot ce am făcut în comună. Este o comună cu buget mic, dar care s-a dezvoltat. Şi ei au considerat că merit acest titlu onorific”, a mai spus edilul Ion Dicu.

Ion Dicu a menţionat că printre cele mai importate proiecte realizate în cei 15 ani se află reabilitarea şcolii generale Sfântul Nicolae, construirea unei săli de sport şi a unei grădiniţe, reabilitarea a două cămine culturale, introducerea sistemului de alimentare cu apă în satul Dealu Frumos, iluminatul public, asfaltarea a 15 străzi care însumează nouă kilometri, construirea a două parcuri. Primarul spune că valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 40 de milioane de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net