Primul preot vaccinat din Cluj: „M-am rugat Sfinților Doctori”
Bogdan Chiorean se poate considera primul preot vaccinat din Cluj. A fost imunizat cu prima doză a serului de la Pfizer sâmbătă, 16 ianuarie. Nu, nu a „furat startul”, explică el. Vaccinarea a fost posibilă prin prisma faptului că este și medic într-un spital.
Este și medic într-un spital
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, preotul-medic ține să explice cum a reușit să se vaccineze sâmbătă: „Nu, n-am furat startul, deși cu greu înțeleg nemulțumirea celor care pe de o parte nu se vaccinează, iar pe de alta, stau să contabilizeze care în ce etapă intră. Slăbiciuni sufletești. M-am vaccinat pentru că slujesc într-un spital. Unii se vaccinează. De frică. Alții nu se vaccinează. Dintr-o altă frică. Am trecut prin boală, probabil am anticorpi. Nu știu câți și nici cât timp rămân la un nivel protectiv. Și nici nu mă interesează. Pentru că am tăria morală să recunosc faptul că dispun de o cunoaștere limitată și prețuiesc oamenii care se străduiesc să ne fie bine”, a scris Bogdan Chiorean, în dreptul unor fotografii de la centrul de vaccinare.
Spune că s-a vaccinat mai ales în memoria celor peste 500 de persoane care au decedat anul trecut la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, pe care îl coordonează. La centrul de vaccinare, până a completat consimțământul și a așteptat la rând, s-a rugat. „M-am rugat Sfinților Doctori care au înțeles că pot sluji pe Dumnezeu ajutându-i pe cei bolnavi. Ne lepădăm de Hristos prin mândrie, prin invidie, prin neascultare, prin părerea-de-sine, prin răutăţile de zi-cu-zi. Dar nu printr-un vaccin”.