Prinţul Paul al României sau România prinţului Paul?

Ultima actualizare:

    Chiar dacă majoritatea bunurilor revendicate nu i se cuveneau, nepotul lui Carol al II-lea  nu a avut probleme în a vinde la grămadă «drepturile» pe zeci de case, palate şi terenuri
Chiar dacă majoritatea bunurilor revendicate nu i se cuveneau, nepotul lui Carol al II-lea nu a avut probleme în a vinde la grămadă «drepturile» pe zeci de case, palate şi terenuri

Paul de România susţine că moşteneşte 37% din averea regală, plus partea ce i-ar fi revenit tatălui său şi urmaşilor Elenei Lupescu. Adică zeci de proprietăţi: palate, podgorii, moşii, bălţi cu peşte, un minister, Biblioteca Universitară, sedii de ambasade şi chiar intrarea din Palatul Cotroceni.

Paul al României pretinde că este moştenitor de drept a unei averi fabuloase, însă Casa Regală nu îi recunoaşte această calitate. Paul Philippe de Hohenzollern, cunoscut şi ca Paul Lambrino sau prinţul Paul al României, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul regelui Carol al II-lea al României, din prima sa căsătorie, anulată de regele Ferdinand, cu Zizi Lambrino.

Chiar şi nerecunoscut de Mihai I, Paul Lambrino  a vândut drepturile litigioase pentru zeci de proprietăţi care au aparţinut Casei Regale a României, pentru care au fost începute, din anul 2006, procedurile de restituire, scrie realitatea.net. Acestea sunt în Capitală şi în şapte judeţe. Prinţul voia şi şapte proprietăţi din Bulgaria, adică Palatul din Balcic şi tot ce se află pe proprietate, inclusiv biserica şi capela.

Biblioteca Universitară de pe Calea Victoriei
Biblioteca Universitară de pe Calea Victoriei

Conştient că are puţine şanse de reuşită în 2006, Paul Lambrino a apelat la Remus Truică. Acesta s-a asociat cu Beny Steinmetz, miliardarul care controlează Gold Corporation, Roşia Montană, Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein,  consilieri israelieni ai lui Tăriceanu, avocatul Robert Roşu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole. Acest grup ar fi pretins între 50 şi 80% din valoarea fiecărui bun revendicat din averea regală.

Sediul PDL din strada Modrogan
Sediul PDL din strada Modrogan

Castelul din Balcic
Castelul din Balcic

Luni, 14 decembrie, a apărut un nume surprinzător implicat în acest dosar. Ioana Valmar, fosta soţia a preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu, a fost audiată luni la DNA Braşov, în dosarul Truică. Ea este martor în dosarul retrocedărilor ilegale, care a stabilit un prejudiciu de aproape 136 de milioane euro.

Fostul sediu ING Bank de pe Şos. Kiseleff
Fostul sediu ING Bank de pe Şos. Kiseleff

Surse informate spun că Ioana Valmar ar fi dat o declaraţie referitoare la faptul că, la cabinetul său notarial, ar fi fost încheiate unele acte şi acorduri imobiliare legate de terenurile investigate în dosar. Sursele citate au precizat că persoane care se ocupau de aceste retrocedări de terenuri i-ar fi solicitat să încheie acte cu alte sume decât cele stabilite în normele privind tarifele de onorarii, cererile fiind respinse de Ioana Valmar.

Sediul Ministerului Afacerilor Externe
Sediul Ministerului Afacerilor Externe

Iată lista proprietăţilor

  • Teren – 8.000  mp, lângă „Mina Minovici”, în București
  • 52  ha de teren în București, strada Jandarmeriei
  • Teren – 2.000  mp, în Năvodari
  • Ferma Regală „Băneasa”, plus 28,63 ha
  • Imobil în București, strada Ion Ionescu de la Brad
  • Stația de montă de la Băneasa, plus 25  ha aferente, vecin cu Hipodromul „Băneasa”
  • Teren de 2,66 hectare la Năvodari
  • Moșia Regală Copăceni – 118,10 ha – Comuna 1 Decembrie 1918
  • Moșia Cocargeaua – Ialomița – 7.454 de ha
  • Balta Ezeru Mostiștea – comuna Mănăstirea – 1.062 ha
  • Balta Boianu Sticleanu și pădurea Vărăștii de Baltă (Călărași) – 2.436 ha, plus 3.500 ha apă, 170 ha trestie
  • Moșia Zorleni (Vaslui) – 1.577 ha
  • Teren de 3.165 ha, comuna Mănăstirea, Călărași
  • Teren de 2.002 ha, Chinciu Spanțov, Călărași
  • Via Regală „Cotnari” (Iași), inclusiv Castelul, 13 ha
  • Via și pepiniera „Murfatlar”, 72  ha din Murfatlar, Constanța
  • Teren de 30  ha – pădurea Snagov
  • Teren de 67  ha, plus imobilul din Scroviștea
  • Teren forestier de 596,20  ha în Mănăstirea, Călărași
  • Imobilul din Eroii Sanitari, numărul 18, intrarea în Palatul Cotroceni
  • Podgoria „Tohani”, Valea Călugărească
  • Imobilul Bibliotecii Universitare, Piața Revoluției
  • Imobilul Ambasadei Iranului, Lascăr Catargiu, nr. 39
  • Imobilul de pe strada Latină, nr 10
  • Palatul Elisabeta – Parcul Herăstrău
  • Grajdul de cai de curse, Hipodromul Băneasa
  • Imobil, fostul sediu al Fundației „Ferdinand”, Iași
  • Sediul ING Bank, Bulevardul Kiseleff, nr. 13
  • Imobil Aleea Modrogan, numărul 1, sediul PDL
  • Imobil Aleea Alexandru, numărul 18, sediul MAE
  • Teren de 44mp, plus imobil, strada Gogol, Sector 1
  • Teren, plus imobil, 506 mp, strada Mircea Eliade, nr. 12

Lia s-a măritat la 25 de ani un avocat bătrân, apoi s-a ales cu 15 milioane $

Prinţesa Lia împreună cu soţul american, Melvin Belli, cu 39 de ani  mai bătrân, şi cu fiica lor, Melia
Prinţesa Lia împreună cu soţul american, Melvin Belli, cu 39 de ani mai bătrân, şi cu fiica lor, Melia

Viaţa prinţesei Lia este o adevărată telenovelă. S-a născut în Statele Unite, dintr-o mamă româncă şi un tată american. La vârsta de 25 de ani s-a căsătorit cu un celebru avocat american foarte bogat, Melvin Belli, care avea atunci 64 de ani. Lia a fost cea de-a cincea soţie a avocatului. În timpul mariajului cu Belli, Lia a lucrat la Casa Albă, în mandatul lui Jimmy Carter (1977 – 1981), pe un post foarte interesant de „asistent pentru afaceri speciale”.

După o căsnicie care a durat 16 ani, Lia a decis să divorţeze, iar separarea celor doi soţi a fost însoţită de un mare scandal. Melvin şi-a acuzat soţia că l-a înşelat cu un episcop, dar şi cu o femeie şi că i-a omorât câinele. A fost nevoit să-i acorde 15 milioane de dolari, în urma procesului de divorţ, pronunţat în 1988. Lia şi Melvin au împreună o fiică, Melia, născută în ianuarie 1973. 

După divorţ, Lia l-a întâlnit pe prinţul Paul Lambrino la o gală UNICEF care a avut loc la Londra, scrie adevarul.ro. Cei doi s-au căsătorit în 1995, iar în 2010, când Lia avea deja 58 de ani, iar prinţul Paul 61 de ani, cei doi au devenit părinţi. Lia a rămas însărcinată pe cale naturală, susţine ea. Băieţelul a fost botezat Carol Ferdinand şi, deşi s-a născut prematur, a fost perfect sănătos.

Carol Ferninand a avut o greutate de 2.200 de grame la naştere. Dar problemele lăsate în urmă în America au urmărit-o pe prinţesa Lia şi după căsătoria cu Paul Lambrino. Fiica ei Melia a dat-o în judecată, acuzând-o în anul 1998 că i-ar fi cheltuit 90.000 de dolari dintr-un fond rezervat studiilor sale. 

Prinţesa Lia
Prinţesa Lia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net