Prinţul Paul, aşteptat de «prinţişor» la externare

Prinţul Paul, aşteptat de «prinţişor» la externare

Ultima actualizare:
Prinţul Paul  şi fiul său  Carol (5 ani)
Prinţul Paul şi fiul său Carol (5 ani)

Prinţul Paul şi-a petrecut noaptea de miercuri spre joi pe un pat de spital din Ploieşti după ce i s-a făcut rău în timp ce se îndrepta spre Braşov.

Joi, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă au decis că poate fi externat. Alături, în tot acest timp, i-a fost soţia, Prinţesa Lia, care susţine că Paul Philippe a fost inconştient minute în şir, până să ajungă la unitatea sanitară. Prinţul Paul a rămas internat, peste noapte, la Terapie Coronariană, din cadrul secţiei Cardiologie. Nu într-o rezervă, ci alături de ceilalţi pacienţi. Soţia sa a fost în permanenţă în salon. O comisie mixtă l-a examinat joi dimineaţă şi astfel s-a decis externarea. Se pare că procurorii DNA l-au vizitat pe Paul Philippe la spital.


    Prinţul Paul  şi fiul său  Carol (5 ani)
Prinţul Paul şi fiul său Carol (5 ani)

Prinţul este însă aşteptat vineri, la Braşov, să dea declaraţii. Până atunci va fi consultat, la Bucureşti, de medicul privat. Prinţul Paul a plecat din spital abia în jurul orei 16.00 pentru că a aşteptat ca micuţul să ajungă la Ploieşti. Paul Philippe a ieşit din unitatea sanitară într-un căruţ, cu fiul lui în braţe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
riviera tower atena jpg
Volkswagen adobestock jpg
image png
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
grecia canicula  jpg
jocuri de noroc online pacanele shutterstock
canicula, foto shutterstock jpg
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
image
image